Sport

Toni Stanciu, pe locul 14 cu echipa Romaniei la Campionatul Mondial de Pescuit

Dan Chiriac
3 oct 2011 2560 vizualizări
u lotul Romaniei s-a clasat pe cel mai bun loc din ultimii 10 ani, în timp ce ţara gazdă, Italia, a cîştigat concursul u focşăneanul a participat pentru prima oară la un campionat mondial


Echipa naţională a Romaniei, care a participat la Campionatul Mondial de Pescuit Sportiv Staţionar pe naţiuni de la Ostellato, Italia, între 28 august şi 4 septembrie, a obţinut o clasare meritorie, locul 14 din 36 de ţări participante. Din lotul naţional  a făcut parte şi focşăneanul Toni Stanciu, care a încheiat prima competiţie mondială din cariera sa de pescar profesionist pe locul 107 din 180 de concurenţi. „Importantă a fost clasarea pe naţiuni. Noi ne-am încadrat în targetul stabilit iniţial, să ne clasăm în primele 15, şi am încheiat pe locul 14 din cele 36 de ţări. Din cîte am înţeles este cea mai bună clasare a Romaniei din ultimii 10-15 ani. După prima manşă eram pe locul 8, ne aşteptam să recuperăm, dar nu am adoptat cea mai bună strategie, ca echipă”, ne-a relatat Toni Stanciu, care  vrea să participe şi la anul la competiţia celor mai buni pescari din lume. Focşăneanul, vicecampion naţional anul trecut la pescuit, a făcut parte dintr-o echipă cu cinci componenţi, alături de: Tudor Bodocan (Cluj Napoca), Tudor Octavian (Oradea), Szolt Benzar (Odorheiul Secuiesc) şi Dragoş Popa (Piteşti).

Concursul s-a desfăşurat pe un canal, pe parcursul a doua zile, în două manşe a cîte patru ore, timp în care competitorii au pescuit la liber şi au fost departajaţi în funcţie de cantitatea de peşte prinsă. Peştele predominat a fost plătica, cîştigătorul unui sector prinzînd şi 15-17 kg de peşte într-o manşă de patru ore. În prima manşă, focşăneanul a prins 7 kg de peşte, clasîndu-se pe locul 10 din 18. Echipele cîştigătoare la acest Mondial au fost: locul I - Italia, locul II – Ungaria şi locul III – Belgia.

Experienţa din Italia a fost una plină de învăţăminte pentru pescarii romani în vederea viitoarelor concursuri. Cu excepţia unor mici sponsorizări, pescarii din lotul Romaniei s-au deplasat la Mondialele din Italia pe banii lor. (Mihaela BEŞLEAGĂ)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.