Sport

Infringere dureroasa dupa doua ore de joc

Dan Chiriac
11 ian 2010 589 vizualizări
CSM Focsani - IOR Bucuresti 2 - 3 ( 25 - 19, 20 - 25, 25 - 22, 18 - 25, 10 - 15), in prima etapa a returului Ligii intii de volei

Echipa de volei feminin a pierdut cel mai important meci din acest campionat, dupa doua ore de joc. Esecul este dureros, tinind cont de faptul ca fetele pregatite de Marian Radulescu au avut meciul in mina, au condus cu 1 - 0 si 2 - 1 la seturi, dar s-au crezut prea repede invingatoare si au platit tribut accidentarii Melindei Sipos. Circa 300 de spectatori au venit simbata la prinz in Sala Polivalenta cu speranta ca vor vedea prima victorie a echipei in acest campionat. Era una dintre sperantele pentru viitor ale focsanencelor in lupta pentru evitarea retrogradarii. Victoria bucurestencelor ar fi adincit si mai mult echipa lui Marian Radulescu pe ultima pozitie in clasament. Primul set a fost echilibrat pina la punctul 15. Focsanencele, care au condus si pina atunci, dar nu la diferente mai mari de doua puncte, au reusit sa impuna un alt ritm si au dus scorul la 24 - 16. In ciuda unei incercari de revenire a oaspetelor, care au realizat trei puncte consecutive, focsanencele au incheiat setul cu 25 - 19. Setul doi s-a desfasurat in aceeasi nota, numai ca finalul a fost in oglinda. Bucurestencele au avut cistig de cauza cu 25 - 20. Cel mai echilibrat act a fost cel de-al treilea. IOR a condus cu 21 -19 si parea ca nu va avea probleme in adjudecarea setului. Numai ca, doua time-aut-uri cerute foarte bine de antrenorul Marian Radulescu au schimbat fata jocului, iar setul a revenit cu 25 - 22 celor de la CSM Focsani. Finantatorul bucurestencelor, aflat in tribnunele salii, nu a putut intelege cum fetele sale au putut pierde setul si a renuntat pentru putin timp sa mai urmareasca meciul, iesind la fumat in afara salii.


"Fetele s-au blocat"


Rasturnarea spectaculoasa de scor din finalul setului trei ar fi trebuit sa le dea un moral deosebit fetelor de la CSM. Numai ca totul a avut efect invers, iar cele care au cistigat in incredere au fost oaspetele. Accidentarea Melindei Sipos a decis practic jocul. "Nu am mai avut solutii in centru si practic fetele s-au blocat. Pina si Elena Ivan, jucatoare cu ani de zile in Liga intii, a inceput sa plinga si nu stia ce sa mai faca", a considerat antrenorul Marian Radulescu. IOR a avut la discretie setul patru, diferenta pe tabela fiind in permanenta de cel putin 6-7 puncte. De altfel, antrenorul Marian Radulescu a incercat sa odihneasca citeva jucatoare pentru setul decisiv. Numai ca, tie-break-ul a inceput mult prea tirziu pentru CSM Focsani. A fost 8 - 2 la schimbarea terenurilor, pentru IOR, iar apoi scorul s-a dus repede la 11 - 2. Pina la punctul 15, bucurestencele nu mai aveau decit o simpla formalitate de indeplinit. Trezite parca din amorteala, focsanencele au parut ca pot avea o revenire miraculoasa. Multa lume s-a gindit in acel moment la partida de futsal dintre CSM Focsani si United Galati, ramasa in memoria microbistilor vrinceni dupa ce echipa lui Dan Dumitru a revenit in ultimele trei minute de la 2 - 5 si a cistigat cu 6 - 5. O revenire in tie-break, intr-un meci de volei, de la 2 - 11, ar fi insemnat acelasi lucru ca la o partida de fotbal, unde marchezi patru goluri in doar trei minute. Patru servicii consecutive ale Mihaelei Taschiran si citeva blocaje reusite ale Rominei Coman au dus scorul la 9 - 12. A fost momentul in care Romina Coman s-a accidentat, meciul a fost interupt doua minute, iar totul a revenit parca la "normalul" din ultimele doua seturi.


"Continuam sa speram"


IOR Bucuresti a cistigat cu 3 - 2 si se gindeste la salvarea de la retrogradare in continuare. "Am adus doua sirboaice, una de lot national, care nu au putut fi legitimate pentru jocul de azi (simbata - n.r.), asa incit ne gindim sa raminem si la anul in prima liga", spunea finantatorul oaspetelor la finalul jocului. "Un meci inceput bine, decis insa de accidentarile lui Sipos si Coman, care au dat totul peste cap. Nu am mai avut cu cine juca in aceea zona. Oricum, oaspetele au jucat mai relaxat, pentru ca nu aveau in grafic victoria de la Focsani. Continuam sa speram, mai ales ca la finalul returului, ultimele patru clasate vor juca din nou, intr-un turneu play-out. Era importanta victoria de simbata, pentru ca puteam pleca de la egal in turneul decisiv pentru evitarea retrogradarii", a mai spus Marian Radulescu. Partida s-a desfasurat in conditii normale. Temperatura in sala a fost acceptabila dupa ce toate caloriferele au functionat, iar la mijlocul terenului a fost instalata o turbina de caldura. (Dan CHIRIAC)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.