Sport

Meci spectaculos, goluri multe!

Dan Chiriac
16 feb 2017 1049 vizualizări
CSM Focşani 2007- CSM Rm Sărat 3-4 (1-1), într-o partidă de pregătire jucată pe stadionul “Milcovul 2”

Spectatorii prezenţi joi pe stadionul “ Milcovul 2” au urmărit un meci foarte spectaculos, în care s-au marcat şapte goluri, unul mai frumos ca altul. Jucătorii au depus un efort deosebit pe un teren acoperit cu gheaţă. Ramnicenii au deschis scorul încă din minutul 10, cand Roman a trimis în plasă de la 10 metri. Dorinel Popa a egalat în minutul 33 după ce a trimis imparabil sub bara transversală de la 25 de metri. Focşănenii au trecut în avantaj după pauză, cand Manu a trimis la colţul lung de la marginea careului – minutul 55. După doar două minute buzoienii au egalat prin Bodoc, care a trimis în plaă de la doar caţiva metri. Drăghici i-a adus pe oaspeţi în avantaj în minutul 60, iar jucătorul format la Viitorul Sihlea, Dicu, a majorat scorul la 4-2 cu un şut de la 25 de metri ce s-a dus aproape de vinclu. Focşănenii au revenit, iar Manu a dus scorul la 4-3, cu o execuţie asemănătoare cu cea de la golul de 2-1. Antrenorii Vasile Burgă şi Adrian Toma au folosit echipa: Lazăr (Apenciucesei)- Salaoru, Nistor, Mitală, Cl. Mihai – Chivu, Pădineanu, D.Popa, Lupu – Predoiu, Pasăre. Au mai intrat: Manu, Negoiţă, Negrea, Duca, Negoescu. (Dan CHIRIAC)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.