Handbal Liga Naţională. Am cucerit Cetatea Făgăraşului!
Meciul se anunţa încă de la început extrem de important pentru ambele echipe. Făgărăşenii, o echipă muncitoare şi de caracter, erau în căutarea primelor puncte din Liga Naţională, în vreme ce băieţii noştri, după cum spuneam, doreau foarte mult întreruperea printr-o victore a seriei de ghinioane care părea că nu se mai termină. Altfel spus se anunţa un meci extrem de disputat încă de la vestiare. Caştig de cauză au avut băieţii conduşi de profesorul Viorel Ciubotaru, care cu mai multă experienţă, au dovedit în plus şi multă determinare, dar şi dorinţă imensă de victorie. În tribune cu un mic grup de suporteri inimoşi veniţi de la Focşani, cu Marius Ragea în teren încă din primul minut de joc, revenit după accidentarea gravă suferită în meciul cu Turda, apărarea echipei noastre a fost mult mai agresivă şi a căpătat astfel acel plus care ne-a lipsit în ultimele două partide. Pentru aceasta trebuie fără îndoială apreciat încă o dată caracterul lui Marius, în condiţiile în care acesta a intrat pe teren incomplet refăcut, asumandu-şi riscurile imense ale unei eventuale reaccidentari. Dorinţa de a-şi ajuta colegii a fost însă mult mai mare.
Fără Andrei Enache şi Răzvan Răpciuga în teren, amandoi menajaţi din cauza unor accidentări, dar şi cu Alexandru Gramatic şi Vali Mocanu pe bancă, băieţii noştri şi-au apropiat victoria, într-o partidă la conducerea căreia s-au aflat timp de 45 de minute. Din păcăte am început repriza a doua cu 12 minute fără gol, acesta fiind al treilea joc din acest sezon în care se repetă aceasta inexplicabilă situaţie. Sunt însă absolut convins ca se va lucra la această cădere din jocul echipei, că va fi eliminată la următoarele partide, clipă în care, echipa noastră va caştiga şi mai mult la capitolul exprimare şi consistenţă în joc.
De remarcat pentru meciul de sambăta trecută este şi evoluţia, din nou excelentă, a portarului Emilian Marocico, foarte iubit şi respectat în Cetatea Făgăraşului, cel care a jucat practic împotriva echipei din oraşul în care s-a născut şi din care s-a lansat în handbalul mare. Cu moralul refăcut, echipa noastră aşteapta acum meciul de miercuri, de la ora 18:30, din Sala Polivalentă din Focşani, partidă împotriva echipei HC Adrian Petrea Reşiţa, locul 10 în clasament în acest moment, la un punct în spatele băieţilor noştri, care se află după 6 etape pe un onorant loc 9, cu 8 puncte. (Cătălin Vlădescu)