Sport

Un nou meci acasă după o lună

Dan Chiriac
15 apr 2016 663 vizualizări
FC Panciu - Metalosport Galaţi, sâmbătă, ora 17.00, în liga a treia de fotbal

Echipa de fotbal FC Panciu va disputa sâmbătă o nouă partidă pe teren propriu după o pauză de mai bine de o lună. Păncenii vor întâlni Metalosport Galaţi, o formaţie aflată în partea superioară a clasamentului. Păncenii îşi doresc să obţină un succes care să confirme seria meciurilor din acest retur. Rezultatul de egalitate din runda precedentă, 1-1, la Paşcani, ar putea fi confirmat de un nou succes în faţa uneia dintre echipele puternice din seria întâi. Cei doi antrenori, Dănuţ Bolocan şi Paul Cioran, vor începe cu următoarea formaţie: Irimia – Voinea, Alupei, Parlac, Blănaru – Menghia, Negoescu, Dima, Duca – Pasăre, Hany. Intrarea la meciul de sâmbătă este liberă. Conducerea clubului păncean aştaptă un număr mai mare de fani, în condiţiile în care faţa echipei este schimbată mult în bine faţă de turul campionatului. FC Panciu are 20 depuncte în clasament şi ocupă locul 9. Etapa viitoare, FC Panciu va juca în deplasare cu Inter Dorohoi. (Dan CHIRIAC)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.