Partide echilibrate în optimile de finală a Cupei României
Ieri, la sediul Asociaţiei Judeţene de Fotbal Vrancea a avut loc tragerea la sorţi a partidelor din cadrul optimilor de finală a Cupei României – faza judeţeană. Cel mai interesant joc al rundei este cel dintre Şoimii Mirceşti, liderul din Liga Grafit Decor şi Voinţa Odobeşti, una dintre echipele calificate în play-off-ul Superligii Altdorf Tehnik. Un alt duel tare va fi cel dintre Victoria Gugeşti şi FC Panciu, cele două echipe întâlnindu-se şi în etapa de la finalul săptămânii trecute, în campionat. Programul meciurilor din turul II al Cupei Romaniei este următorul: Victoria Vînători – Unirea Ţifeşti, Voinţa Slobozia Ciorăşti – Voinţa Cîrligele, Viitorul Vîrteşcoiu – AS Suraia, Trotuşul Rugineşti – FCM Adjud, Şoimii Mirceşti – Voinţa Odobeşti, Podgoria Coteşti – Euromania Dumbrăveni, Selena Jaristea – AS Cîmpineanca, Victoria Gugeşti – FC Panciu. Neprezentarea echipelor atrage penalizarea cu şase puncte în campionat şi o amendă stabilită conform regulamentului ROAF. Partidele se vor juca într-o singură manşă, pe 8 aprilie, cu începere de la orele 17.30. Este valabila regula echipei mai slab clasate, care va evolua pe teren propriu. Baremul de arbitraj se va achita înainte de joc, câte 170 de lei de fiecare echipă. Asistenţa medicală şi toate măsurile de ordine vor fi asigurate de echipa organizatoare. Dacă la finalul meciului scorul este egal se vor juca două reprize de prelungiri a 15 minute. Dacă egalitatea va persista, se vor executa lovituri de departajare. Meciurile se pot disputa şi într-o altă zi, doar cu acordul ambelor echipe.
Restanţă la Bilieşti
Azi, cu începere de la orele 17.45, are loc o partidă restanţă din cadrul Ligii Grafit Decor. Viitorul Bilieşti va întâlni pe teren propriu pe Viitorul Vîrteşcoiu, într-un duel în care gazdele vor încerca să obţină primul succes din 2015. De asemenea, oaspeţii vin după două victorii consecutive şi vor să urce pe locurile fruntaşe din clasament. În Liga Grafit Decor, lider este formaţia Şoimii Mirceşti cu 30 puncte. Pe poziţia a doua se află Tractorul Năneşti cu 24 puncte, urmată de Victoria Vânători cu 23 puncte. Pe locul patru se situează Voinţa Slobozia Ciorăşti, care a acumulat 21 de puncte. Viitorul Vîrteşcoiu poate egala la puncte ocupanta locului patru în cazul unui succes în jocul de azi. Mâine sunt programate ale două partide restanţă din fotbalul judeţean. Astfel, de la orele 17.30 se vor juca întâlnirile: Podgoria Coteşti – Unirea Milcovul, în Liga Grafit Decor şi AS Cîmpineanca – FCM Adjud, în Superliga Altdorf Tehnik. (Dan CHIRIAC)