Sport

Voinţa Deep Serv a câştigat Cupa Green Garden

Dan Chiriac
8 mar 2015 1053 vizualizări
La old-boys s-a impus Viitorul Broşteni

Pe terenul sintetic al Complexului „Green Garden” s-au disputat la finalul săptămânii finalele Cupei „Green Garden Resort” la minifotbal. Sâmbătă au avut loc cele două semifinale, dar şi finalele turneului de tineret. Amicii Broşteni şi Voinţa Deep Serv au câştigat cele două semifinale şi au ajuns în ultimul act al întrecerii. Echipa manageriată de Marian Spînu şi antrenată de Ionuţ Constantinescu s-a impus cu scorul de 4-1. Finala mică le-a revenit celor de la Foresta Broşteni. Premiile turneului au fost consistente. Astfel, pentru primul loc s-au acordat 1.000 de lei. Pentru locul doi premiul a fost de 750 de lei, iar pentru locul trei 500 de lei. Au fost acordate diplome şi cupe. Golgeterul turneului a fost Bogdan Sava, cel care în fotbalul judeţean joacă pe postul de portar la Euromania Dumbrăveni. Cel mai bun portar a fost Lucian Săvulescu, iar cel mai tehnic jucător George Duca. Toţi au primit câte 150 lei.  Vineri seara, pe terenul sintetic de la Odobeşti s-au disputat cele două finale ale turneului de old-boys. În finala mică au jucat Ştiinţa Broşteni – Dinamo 3 Odobeşti. Odobeştenii s-au impus cu 9-3, obţinând astfel un loc pe podium. Finala mare a opus pe Electric Light Odobeşti – Viitorul Broşteni. Broşteniul s-a impus meritat, cu 5-1, la capătul unui meci în care cel mai bun jucător a fost Marcel Bataragă, autor a trei goluri. (Dan CHIRIAC)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.