Sport

Succes răsunător pentru campioana ligii de minifotbal

Dan Chiriac
15 iun 2014 763 vizualizări
Voinţa Deep Serv - Railex Suceava 5-1 (1-0), în meciul de baraj pentru calificare la turneul final u în primul joc, focşănenii au învins cu 5-0 pe Aprodex Paşcani

Performanţă excelentă pentru campioana ligii de minifotbal, Voinţa Deep Serv. Echipa focşăneană a reuşit un rezultat mare la Roman, unde s-a calificat la turneul final al campionatului naţional. Misiunea echipei manageriate de Marian Spînu nu era deloc uşoară, dacă ţinem cont că adversară urma să fie Railex Suceava, echipă ce a participat la ultimele cinci ediţii ale turneului final. Echipa manageriată de Marian Spînu şi antrenată de Ionuţ Constantinescu a reuşit la Roman să-şi îndeplinească obiectivul propus: calificarea la turneul final.  În primul joc al grupei, Aprodex Paşcani a cedat cu 5-0 în faţa celor de la Railex Suceava. Voinţa Deep Serv a debutat cu o victorie, tot cu 5-0, în faţa formaţiei ieşene. Meciul decisiv pentru calificare la faza finală a opus Railex Suceava şi Voinţa Deep Serv. Eroul meciului a fost Emilian Chivu, care a marcat de patru ori în poarta adversă, două dintre reuşite fiind cu capul. Curteanu a marcat odată, în timp ce sucevenii au oferit un spectacol gratuit la final. Conduşi cu 3-0, sucevenii au primit cadou un penalty, scorul devenind 3-1. Apoi, au mai solicitat unul, iar după aceea au părăsit terenul de joc nemulţumiţi de maniera de arbitraj, care le făcuse cadou un penalty! Lotul formaţiei Voinţa este format din următorii jucători: George Sîrbu, Gabriel Lazăr, Marius Bodoc, Adrian Toma, Ionuţ Căpăţînă, Răzvan Crăciun, Emilian Chivu, Cătălin Curteanu, Viorel Crăciun, Cristi Gurguiatu, Claudiu Mihai, Răzvan Duţu. Antrenorul echipei este Ionuţ Constantinescu, iar manager Marian Spînu. “Toţi băieţii au arătat că merităm să ajungem la turneul final. Este o performanţă deosebită, pentru care muncim de trei ani. Sperăm să avem o evoluţie cat mai bună la turneul final, ce va avea loc tot la Roman. Meciul cu Railexul l-am dominat de la un capăt la altul, adversarul nostru nu ştiu dacă a avut o ocazie mare tot meciul. Jucătorii au înţeles tactica antrenorului şi au arătat că această echipă este foarte valoroasă. Dacă vom continua să muncim în acest fel, la anul putem să ne gandim chiar la o clasare pe podium la turneul final”, spune Marian Spînu, managerul echipei vrancene. Turneul final al campionatului naţional va avea loc în perioada 3-6 iulie, pe două terenuri din Roman. (Dan CHIRIAC)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.