Social

Vaccinul anti-hepatic B nu e de găsit la Focşani

Dana Lepădatu
30 aug 2017 1400 vizualizări

 Vaccinul trebuie administrat bebeluşilor în primele ore de la naştere

În ciuda numeroaselor apeluri la vaccinare din partea autorităţilor, a unor legi care impun vaccinarea şi o fac obligatorie, guvernanţii noştri uită să cumpere chiar vaccinurile despre care vorbesc. Bunăoară, bebeluşii care se nasc de ceva vreme la maternitatea Spitalului Judeţean de Urgenţă “Sf. Pantelimon” din Focşani pleacă acasă fără vaccinurile obligatorii la naştere. Aceasta pentru că vaccinul anti-hepatic B lipseşte. Şi deşi Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Vrancea a adus la cunoştinţa autorităţilor şi a făcut cerere pentru acest vaccin la minister, nu se ştie când această situaţie va fi reglementată. Reprezentanţii DSP dau asigurări că situaţia nu ar fi atât de tragică, pentru că acest vaccin este recuperat de bebeluşi la vaccinul de o lună sau la cel de două luni, când copilului i se administrează vaccinul hexavalent, care cuprinde şi tulpina împotriva hepatitei B. Iar Vrancea este chiar norocoasă la acest capitol, deoarece vaccinul lipseşte din maternitate de puţin timp. La nivel naţional, vaccinul lipseşte pe alocuri chiar din luna ianuaria a acestui an.  Medicii atenţionează că ar putea exista probleme mai ales atunci când se nasc copii din mame purtătoare, care au o schemă obligatorie şi mult mai încărcată decât restul copiilor, care pot aştepta până la o lună sau două. De asemenea, reprezentanți ai spitalului județean spun că lipsește din unitatea sanitară, de o bună perioadă de timp, și vaccinul anti-hepatic B pentru adulți.Vaccinul hepatitic B este administrat pentru prevenirea îmbolnăvirii copiilor de hepatită B. Virusul care cauzează hepatita B, VHB, se transmite prin sânge, obiecte infectate şi contact sexual, de aceea vaccinul trebuie administrat imediat după naştere, în maternitate. Acest virus este cunoscut ca fiind de o sută de ori mai infecţios decât HIV şi de zece ori mai mult decât cel al hepatitei C. De asemenea, rezistă o perioadă mai îndelungată de timp în condiţiile mediului extern, cel puţin şapte zile, timp în care poate infecta persoanele care vin în contact. (Dana LEPĂDATU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.