Durerea unei bunici din Focșani cu doi nepoți bolnavi, fără leac
De 10 ani, o bunicuţă din Focşani, fragilă ca un bibelou de porţelan, trăieşte un adevărat calvar. Boala, care i-a lovit pe cei doi nepoţi, pe când aveau doar 3 şi 5 ani, a schimbat viaţa întregii familii, a tulburat ordinea firească, i-a îndepărtat pe părinţi unul de celălalt. Rămaşi cu mama, aceasta şi-a dat seama la un moment dat că nu poate face faţă doar cu banii câştigaţi în ţară. Şi-a făcut bagajele şi, cu inima ruptă în două, a pornit pe drumul care a dus-o în Anglia, acolo unde spera să câştige atât cât să poată face faţă tuturor problemelor. A rămas acasă bunica, deşi n-ar fi crezut-o nimeni în stare ( fizic )să aibă grijă de cei doi copii pe care zilnic îi hrăneşte, îi spală, îi îmbracă, vorbeşte cu ei, îi scoate afară.... În realitate e tare ca fierul, de neînfrânt. Puterea ei vine de la cei doi nepoţi greu încercaţi de soartă, pe care îi iubeşte nespus de mult, despre care spune că suferă fizic infinit mai mult decât ea... Cu siguranţă, dacă s-ar fi putut, ar fi dus în locul lor această boală cumplită.
Până în anul 2008 Alexandru şi George Creangă, din Focşani, nu au dat nici un semn că ar fi ceva în neregulă cu starea lor de sănătate. Bunica spune ca în 2008 Alexandru, nepoţelul mai mare, care avea cinci ani, a făcut o indigestie şi a mers cu el la spital. Atunci i s-au făcut şi teste hepatice. S-a bănuit că băiatul ar avea hepatită. De fapt, era ceva mult mai grav şi anume distrofie musculară Duchenne, boală care afectează în primul rând ficatul. A fost testat imediat şi fratele mai mic, George, iar verdictul a fost acelaşi. Părinţii au mers cu copiii la Spitalul Marie Curie, unde li s-au făcut alte analize care au conformat diagnosticul. Cu trimitere, au mers şi la Spitalul Alexandru Obregia, li s-au făcut teste şi la Institutul Mina Minovici, teste de biopsie la Spitalul Colentina..., acelaşi diagnostic. Vestea primită a fost devastatoare pentru familie.
„Pot să vă spun atât, confirmarea diagnosticului a fost în joia mare, anul 2008. Să spun mai mult? A fost ca un trăsnet, dar speranţă a fost tot timpul”, spune Viorica Ţenov, bunica copiilor,
Ajunsă la Londra, prima grijă a mamei a fost să se adreseze unui institut de cercetare, unde i s-a confirmat faptul că pentru această boală nu există leac nicăieri în lume. A acceptat greu lovitura, acum nu-şi mai doreşte decât să le facă băieţilor viaţa cât mai bună. Baza este bunica. Mama e departe, iar tatăl trece din când în când să-i vadă şi să mai dea o mână de ajutor. Fiind suferind, nu poate oferi prea mult sprijin. Pentru bunică însă nimic nu pare imposibil.
„Am avut şi 38 kg, am făcut şi un preinfarct, am aproape 70 de ani. Dar eu, eu sunt acest corp fizic, iar Dumnezeu suplineşte restul”, spune bunica zâmbind plină de speranţă.
Copiii au crescut, Alexandru este un adolescent pe care bunica abia îl ridică în braţe. Nici afară, la plimbare nu-l mai putea scoate.
„La 70 de ani eu pot să mă duc unde vreau. Nepoţii mei nu pot să se ducă..., care-i mai bine? Au nevoie de o cană de apă, au nevoie să se ducă la baie, au nevoie să iasă afară. Din cauza greutăţii şi a ridicatului, rinichii mei sunt..., dar am doi! Vedeţi dumneavoastră, Alexandru are numai unul, care-i mai bine? Eu, la 70 de ani şi cu un preinfarct, fac tensiune, dar Alexandru face tensiune şi ia medicamente la 15 ani. Care-i mai bine? Şi atunci, nu trebuie să-i mulţumesc lui Dumnezeu că sunt bine şi că nu am voie să mă vaiet? Sunt bine!”, spune bunica celor doi fraţi cu ochii plini de lacrimi.
Un prieten s-a oferit să dea o mână de ajutor solicitând sprijinul unei asociaţii de voluntari. În scurt timp au primit un lift car, un aparat de coborât şi urcat scările destinat persoanelor care au dizabilităţi locomotorii şi folosesc un scaun rulant.
„Un coleg a luat legătura cu o companie multinaţională, care a răspuns foarte repede şi a făcut donaţia. Fac un apel către autorităţile locale să monteze o rampă la scara acestui bloc unde locuiesc cei doi copii, rampă care ar fi de mare folos, ne-a spus Daniel Drăgan-coordonator Asociaţia Voluntariat Pentru Viaţă Mărăşeşti.
La asamblarea lift car-ului a fost „prezentă” şi mama celor doi fraţi, prin intermediul telefonului mobil.
„Vă mulţumesc mult pentru tot ce faceţi pentru copiii mei,”, a spus celor care le sunt alături acelor doi copii.
„Mă simt onorată că nu sunt singură şi că strigătul meu, apelul meu, n-au rămas fără ecou”, a apus şi bunica fericită că îşi va putea scoate zilnic nepoţii la plimbare.
Şi Alexandru este bucuros de acest dar şi fericit că va putea face plimbări zilnice. Dar cadoul cel mai de preţ pentru el ar fi...
„Să vină mama acasă...” şopteşte băiatul.
Cei doi fraţi au multe nevoi, două scaune rulante corespunzătoare, aparate de respirat, stimulatoare cardiace şi un sprijin financiar pentru finalizarea băii adaptate nevoilor lor. Daca doriţi să daţi o mână de ajutor, persoana de contact este DANIEL DRAGAN - coordonator Asociaţia Voluntariat Pentru Viaţă Mărăşeşti - tel. 0784 / 226. 249
