Social

Spectacol umanitar la Liceul Teoretic din Odobeşti

Gabriela Draghici
29 dec 2011 6511 vizualizări
Odobeştenii au strîns 6.000 de lei pentru elevul Andrei Constantinescu, care are nevoie de un transplant de măduvă la o clinică din străinătate

Elevii Liceului Teoretic “Duiliu Zamfirescu” din Odobeşti au organizat miercuri, 21 decembrie, la Casa de Cultură din localitate, un spectacol umanitar. Sub genericul “Crăciunul, darul bucuriei”, colectivul de elevi şi profesori şi-au susţinut colegul, Andrei Constantinescu, care are nevoie urgent de un transplant de măduvă la o clinică din Viena. Sala de spectacol s-a dovedit a fi neîncăpătoare pentru cei veniţi să ofere o mînă de ajutor. Spectacolul a început cu un videoclip despre Andrei, realizat de profesorii săi, Vasile şi Vochiţa Tarciniu. A urmat sceneta “Întorsătura vieţii”, compusă şi interpretată de elevii clasei a VIII-a B, după care s-a strigat catalogul, singurul strigat absent fiind Andrei Constantinescu. “Andrei a avut rezultate frumoase de-a lungul anilor la şcoală, în sport, a reuşit foarte bine să se implice şi în multe activităţi extraşcolare, reuşind să devină mai receptiv, mai bun, mai sensibil şi mai bine pregătit pentru viaţă. Părinţii au sădit în creşterea lui Andrei tot ceea ce este mai bun şi mai frumos posibil. Îi spun deseori să privească încrezător spre viitor, să trăiască cu puterea speranţei, fără a uita vreo clipă că viaţa lumii e făcută din lumini şi umbre”, ne-a spus dirigintele său, profesorul Vasile Tarciniu. Colegii lui Andrei s-au mobilizat să strîngă fonduri destinate operaţiei atît la clasă, cît şi prin campania umanitară derulată cu sprijinul Fundaţiei “Smart Group Solutions”, cînd elevii au bătut la pas străzile din Odobeşti şi Focşani pentru ca prin puţinul adunat să încerce să salveze viaţa colegului lor. Alături de elevi au concertat şi solistele Clubului de muzică de la Casa de Cultură, Oana Mancaş şi Raluca Dumitrescu. N-au lipsit momentele de muzică populară, colinde, prezentări de modă din materiale reciclabile, scenete şi poezii. Seara de miercuri a fost momentul cînd odobeştenii şi-au manifestat generozitatea, în urnele umanitare adunîndu-se suma de 6.000 de lei. (Gabriela DRĂGHICI)  




În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.