Social

Spectacol caritabil pentru un tînăr bolnav de leucemie

Mihaela Beșleagă
15 dec 2011 2921 vizualizări
Sîmbătă, 17 decembrie, la Teatrul Municipal se organizează un spectacol pentru viaţa lui Andrei Constantinescu, de 14 ani, din Odobeşti u invitat special va fi Adrian Ţuţu, cîştigătorul de la “Romanii au talent”

Un grup de tineri inimoşi din judeţul Vrancea, în frunte cu Sergiu Mocanu, care a fost ales de curînd primarul tinerilor, organizează sîmbătă, 17 decembrie, un spectacol caritabil cu scopul de a strînge fonduri pentru un coleg aflat în mare suferinţă. Spectacolul, intitulat “Şansă la viaţă”, care va avea loc la Teatrul Municipal “Mr. Gh. Pastia”, de la ora 19.00, este dedicat lui Andrei Constantinescu, în vîrstă de 14 ani, elev în clasa a VIII-a la Liceul Teoretic “Duiliu Zamfirescu” din Odobeşti, care are nevoie urgentă de o sumă mare de bani pentru a fi operat la o clinică din Viena, întrucît suferă de o boală necruţătoare, leucemia. Invitaţii speciali ai spectacolului de sîmbătă sînt vedetele de la emisiunea “Romanii au talent” de la ProTV, respectiv cîştigătorul primei ediţii, focşăneanul Adrian Ţuţu, alături de dansatorul Valentin Păun. La teatru vor fi amplasate urne speciale pentru donaţii din partea oamenilor cu suflet mare care vor dori să participe la spectacol şi să salveze o viaţă. De asemenea, se pot face donaţii şi în contul RO 05RZBR 00000 600 140 65594. „Andrei este prietenul meu, suferă de o boală gravă şi nu pot rămîne indiferent la toată suferinţa lui şi a familiei sale. Are nevoie de 100.000 de euro pentru operaţie, aşa că orice ban este binevenit. Este un elev eminent, cu rezultate foarte bune la învăţătură şi trebuie să ne implicăm pentru a-l ajuta să trăiască. Îi rog pe toţi cei care citesc Ziarul de Vrancea să se implice pentru a-l ajuta”, ne-a spus Sergiu Mocanu, iniţiatorul campaniei de strîngere de fonduri. Organizatorii acestui eveniment sînt Sergiu Mocanu, alături de Alexandra Catană (preşedintele Consiliului Elevilor de la Liceul Teoretic “Duiliu Zamfirescu” din Odobeşti), Adrian Cazacu (elev la Colegiul “Edmond Nicolau”) şi Ionuţ Pătrăşcan (elev la Liceul nr. 4 Focşani). Tinerii ţin să mulţumească şi sponsorilor care i-au sprijinit, firmele Roman’s, DVS, SC Trans Narcisa SRL, Pensiunea Monte Carlo,  UMO Security, Teatrul Municipal şi Primăria Odobeşti. Dacă vreţi să faceţi o faptă bună de Crăciun nu ezitaţi să veniţi sîmbătă seara la Teatru. (Mihaela BEŞLEAGĂ)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.