Social

ENET isi trimite angajatii in somaj tehnic

Doina Ganea
31 iul 2011 1486 vizualizări
de astazi 370 din cei 390 de salariati ai ENET vor intra in concediu fortat pina la toamna u motivele invocate de conducerea societatii sint legate atit de inceperea lucrarilor de reabilitare a centralei, cit si ca urmare a faptului producerea energiei termice pe baza de pacura a golit seiful unitatii

Oficialii ENET SA Focsani sustin ca societatea de termoficare a fost nevoita sa-si întrerupa activitatea ca urmare a necesitatii de a reorganiza capacitatile si instalatiile în vederea pregatirii pentru începerea lucrarilor de reabilitare a centralei, dar si urmare a faptului ca furnizarea de apa calda produsa din pacura este prea costisitoare si înca nu s-a gasit o solutie rezonabila de reîncepere a productiei pe gaz, furnizarea acestuia fiind sistata din februarie 2011 de catre GDF Suez România. Dupa cum s-a discutat si cu reprezentantii Primariei si ai Consiliului Municipal Focsani nici nu poate fi vorba de o întelegere cu furnizorul de gaz daca nu se achita acestuia cel putin jumatate din debitul de 11,7 milioane de lei ramas neachitat, adica cca. 5,5 milioane lei. “In aceasta situatie, pentru a se putea face economii cit mai mari la toate tipurile de cheltuieli, inclusiv la cheltuielile cu salariile, astfel încit sa se adune banii necesari platii combustibililor prin recuperarea debitelor restante ale consumatorilor, dupa negocieri cu sindicatele societatii, conform acordurilor cu Consiliul de Adminstratie împreuna cu reprezentantul numit al Consiliului Local Focsani, cu stiinta Primarului si a Consiliului s-a decis întreruperea/restringerea activitatii societatii începind cu 01.08.2011, pina la îndeplinirea conditiilor necesare repornirii sistemului”, se arata intr-un comunicat al ENET postat pe site-ul propriu.

Salariatii primesc 75% din salariul de baza

Conform Codului Muncii, pentru situatii de reducere sau întrerupere a activitatii se prevede pentru salariatii o indemnizatie, de minim 75% din salariul de baza. Potrivit unui raport inaintat alesilor focsaneni in urma cu doua saptamini, ENET a avut de ales intre a-si trimite oameni acasa si a-i tine la munca pe un program redus de la 5 la 4 zile si cu reducerea corespunzatoare a salariului. «Au fost luate în discutie ambele variante, atit cea a plecarii cu 75% din salariul tarifar (fara nici un fel de sporuri, din care se deduc toate retinerile datorate de salariat si pentru care se achita sumele datorate de societate), cit si cea a reducerii saptaminii de lucru la 4 zile, una fiind neplatita. Deoarece în prima varianta economiile pentru societate erau mai mari, s-a decis aplicarea acesteia. Decizia s-a luat si cu acordul sindicatelor”, mai arata ENET. La ENET de multi ani se amina salariile din vara ca sa se plateasca gazul, «în vreme ce cca.60% dintre consumatori nu sint cu plata la zi a facturilor ». De asemenea, conducerea ENET spune ca isi asuma riscul ca unii dintre specialistii formati deja (fochist, automatist, electrician de automatizari) sa-si gaseasca in aceasta perioada slujbe mai bine platite.

«Vremea promisiunilor a trecut »

ENET spune ca nu mai poate sa furnizeze fara sa încaseze bani pe energia livrata sau încasindu-i cu întirzieri foarte mari, permise de sistemul prin care nu se poate opri punctual apartamentele cu restante, asa cum fac altii furnizori de servicii. «E nevoie de bani pentru combustibili, nu de promisiuni de plata, chiar daca noi ca oameni întelegem greutatile prin care trec multe familii. Va rugam, stimati concetateni care aveti debite restante la ENET, sa faceti un efort major si sa achitati sumele datorate, astfel încit vecinii dvs. pe care-i întilniti zilnic pe scara blocului sa nu aiba de suferit”, fac un apel catre populatie cei de la ENET. Acestia mai spun ca au transmis pe factura fiecarei asociatii sa-si trimita reprezentantii la serviciul comercial cu situatia datoriilor din fiecare scara de bloc in vederea stabilirii unui program de plati cit mai rapid. «Au venit foarte putini, iar unii dintre administratori au adus angajamente de la debitori ca vor achita restantele pina la 31 decembrie. Asa au facut si în octombrie anul trecut, iar datoriile lor nu au scazut, ci s-au marit în iarna. Timpul promisiunilor a trecut. A venit vremea, debitori ai ENET, sa platiti facturile, asa cum altii o fac dintotdeauna, chiar daca le e greu. Va fi nevoie sa gasiti resurse, pentru ca nici consumatorii buni-platnici, nici noi nu mai putem sa-i încalzim si pe cei care nu platesc», este indemnul reprezentantilor ENET SA Focsani. (Doina GANEA)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.