Social

Dializatii transportati de Ambulanta

Raluca Manolache
2 oct 2009 922 vizualizări
Bolnavii de insuficienta renala care trebuie sa ajunga la sediul noului Centru privat de Dializa deschis la Focsani de International Healthcare Systems (IHS), companie membra a grupului SofMedica, vor solicita tot ajutorul Serviciului de Ambulanta Judetean (SAJ).

In acest sens, s-a luat decizia de a se incheia un contract pe ultimele trei luni din acest an, Ambulanta urmind sa fie platita pentru serviciile prestate. Dr. Cristian Onia, managerul Ambulantei, este de parere ca orice ban este binevenit pe timp de criza. "Au vrut sa lucreze cu noi. Se va incheia un contract pe anul acesta, conform prevederilor legale", a precizat dr. Onia, care a avut ieri o discutie cu reprezentantii centrului. Bolnavii vor fi transportati cu autosanitarele de tip A, dar si cu un autoturism nemedicalizat, care nu contine targa. Primul Centru privat de Dializa IHS Focsani a fost inaugurat duminica, iar de ieri bolnavii au fost primiti in noua casa pentru a beneficia de tratamentul care ii tine in viata. Este vorba de 172 de pacienti, care au fost preluati de la Centrul de Hemodializa de la Spitalul Judetean de Urgenta "Sf. Pantelimon" Focsani si care vor primi in mod gratuit cele mai bune servicii medicale si se vor simti confortabil in noul sediu care a costat 2,9 milioane de euro. (Raluca MANOLACHE)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.