Social

A vrut să deszăpezească în curte, dar a făcut stop cardiac

Dana Lepădatu
9 ian 2017 10062 vizualizări
Un bărbat de 65 de ani a fost găsit îngheţat în curte u acestuia i s-a făcut rău în timp ce deszăpezea u iarna se înregistrează o creştere cu 20% a pacienţilor care ajung la medic cu suspiciune de infarct

Iarna nu e perioada cea mai uşoară pentru persoanele care suferă de afecţiuni cardiace. A aflat asta pe propria piele un bărbat de 55 de ani din Panciu, B.T., care a ieşit să deszăpezească curtea casei. Avand probleme cardiace, acestuia i s-a făcut rău şi a căzut în zăpadă unde a fost găsit după o bună bucată de vreme. Acesta a ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean cu hipotermie severă, avand temperatura corpului de numai 23 de grade, în stop cardiac respirator. Bărbatul a fost resuscitat de medici şi a fost internat la terapie intensivă. Starea acestuia continuă să fie în continuare gravă, iar medicii sunt rezervaţi. Şi tot la Urgenţe a ajuns luni şi un bărbat de 65 de ani, care a suferit de asemenea o hipotermie severă, avand o temperatură a corpului de numai 32 de grade. Bărbatul a fost internat la Medicină Internă şi se află în afara oricărui pericol.

Frigul, pericol pentru cardiaci

Frigul pune la grea încercare inima şi vasele de sange ale persoanelor cardiace. Potrivit statisticilor, în anotimpul rece se înregistrează o creştere cu aproape 20% a numărului pacienţilor care ajung la Urgenţe cu suspiciune de infarct. Pentru a se feri de efectele nocive ale frigului, pacienţii cu boli cardiovasculare trebuie să evite ieşirea din casă la primele ore ale dimineţii, precum şi seara tarziu. Dacă sunt nevoiţi totuşi să iasă din casă, este indicată o trecere intermediară la frig. Pot sta de exemplu cateva momente în scara blocului, pentru a se obişnui treptat cu mediul exterior. De asemenea, este nevoie să se protejeze cu un fular în jurul gatului, căciulă şi mănuşi, dar asta nu înseamnă că trebuie să se înfololească. O regulă  care nu ar trebui ignorantă de cardiaci: să aibă permanent nitroglicerină în buzunar. Dacă se întamplă să simtă o durere bruscă în piept, este bine să se aşeze şi să-şi administreze o tabletă de nitroglicerină sub limba, dar numai una singură. Dacă problema se accentuează, neapărat trebuie să sune la 112. Pacienţii cardiaci trebuie să respecte medicaţia prescrisă de medic şi să aibă un regim de viaţă echilibrat: să se hidrateze bine chiar dacă este frig şi să nu mănance gras. De asemenea, este de evitat consumul excesiv de sare, mai ales că iarna este anotimpul în care, romanii tind să mănance mai mult sărat, consumand murături şi conserve, ceea ce creşte valoarea tensiunii arteriale. (Dana LEPĂDATU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.