Galerie foto!!! Familia Iencuţ a petrecut Crăcinul în casă nouă!
Trei fetiţe şi doi băieţei, cu varste cuprinse între unu şi 12 ani, alături de părinţii lor, au primit în Ajunul Crăciunului, cel mai de preţ dar: o casă în care să-şi poată duce într-un mod mai mult decat decent viaţa. Cei care i-au ajutat să îşi îndeplinească visul, le-au cerut în schimb un singur lucru: să-şi trimită copiii la şcoală astfel încat aceştia să aibă un viitor mai bun. Vineri, 23 decembrie, casa a fost inaugurată şi sfinţită, iar cheile locuinţei au fost înmânate familiei de către SC Luxtrans SRL Adjud prin administratorul Titi Carabulea, sponsor şi membru susţinător al Filialei de Cruce Roşie Vrancea care şi-a adus o contribuţie materială dincolo de aşteptări pentru acest proiect şi a clădit o casă minunată. Conducerea Filialei de Cruce Roşie Vrancea a luat cunoştinţă prin primăria de la Homocea despre nevoile acestei familii în vara anului 2016. Imediat, mecanismele Crucii Roşii s-au pus în mişcare. Mai întai, familia care era lipsită de un acoperiş deasupra capului a primit un container din partea Crucii Roşii şi mai apoi un cort care a completat spaţiul locativ la acea vreme. S-a pus problema că urma să vină însă iarna, iar familia avea nevoie de o casă în adevăratul sens al cuvantului. Crucea Roşie şi-a pus în mişcare toate resursele umane şi materiale în vederea sensibilizării celor care ulterior şi-au dat mâna şi au început această casă, care a crescut precum Făt Frumos din poveşti.
Un exemplu demn de urmat
Două camere spaţioase şi un hol de intrare încununează visul acestei familii şi a celor care au contribuit la realizarea ei: SC Luxtrans SRL Adjud, Primăria Homocea şi Crucea Roşie Vrancea. In această poveste a existat o persoană fără de care acest proiect nu ar fi astăzi finalizat, Titi Carabulea, administratorul societăţii Luxtrans. Sub coordonarea şi munca lui, căsuţa străluceşte astăzi în razele sfârşitului de decembrie, pe un deal cu faţa aşezată spre albia râului Siret, o privelişte de invidiat. Am aflat că Titi Carabulea nu se află la prima iniţiativă de acest fel. Voluntarii care au lucrat la acest proiect ne-au povestit că acesta a fost profund impresionat de povestea şi situaţia familiei Iencuţ şi s-a implicat personal cu tot sufletul în construcţia acestei case. Uneori, atunci cand activitatea pe care o conduce i-a permis, a venit personal să supravegheze evoluţia lucrărilor. Lui Titi Carabulea i-au fost alături administraţia comunală din Homocea, prin primarul Vasile Petrea și consilierul său personal Ovidiu Petrea, Crucea Roşie Vrancea, Crucea Roşie Română, Crucea Roşie Lauterbach Germania prin Thomas Muller, Metale International SRL prin Valentin Răsmeriţă şi Club Off Road Vrancea prin Marius Constantin şi Bogdan Breană. Vineri, 23 decembrie, locuinţa modulară în suprafaţă de numai 12 mp, în care familia şi-a dus existenţa aproape şase luni de zile, care le-a fost şi sufragerie, bucătarie, loc de studiu pentru copii, a devenit istorie. Bucuria membrilor familiei a fost atât de mare încât, la transferul puţinelor lucruri din locuinţa modulară şi a primirii darurilor de Crăciun, nu au putut rosti nici un cuvânt dar zâmbetul afişat a fost semnificativ.
16 locuinţe „Sub acoperişul Crucii Roşii”
”Sub acoperişul Crucii Roşii”, program al Departamentului de Intervenţii în Caz de Dezastre al Filialei de Cruce Roşie Vrancea, a debutat în anul 2006 prin construirea a 12 locuinţe pentru familiile sinistrate din comuna Vînători, satul Răduleşti când valurile învolburate ale râului Putna au spulberat năzuinţele unui trai decent ale multor vrânceni. A continuat, în anul 2013, cu alte 3 locuinţe în Mărăşeşti, iar în acest an cu cea de-a 16-a locuinţă destinată familiei Iencuţ, aflată într-o situaţie de dificultate.”Programul ”Sub acoperişul Crucii Roşii”, care răspunde Misiunii Fundamentale a Mişcării de Cruce Roşie, rămâne deschis şi Filiala de Cruce Roşie Vrancea doreşte să-l implementeze ori de câte ori este nevoie în funcţie de disponibilitatea sponsorilor/finanţatorilor din ţară şi din străinătate. Îndrăznim să ne propunem şi în acelaşi timp să şi sperăm ca Ajunul Crăciunului să rămână în fiecare an un prilej pentru inaugurarea unei locuinţe destinate familiilor defavorizate”, ne-a spus Rodica Davidean, director al Crucii Roşii Vrancea. (Dana LEPĂDATU)
Daruri de la mesagerii Moșului în ajun de Crăciun
Familia Iencuţ a primit zilele trecute vizita mesagerilor lui Moş Crăciun, care nu au venit oricum, ci încărcaţi cu daruri pentru toţi membrii familiei, de la alimente şi hăinuţe, pană la rechizite şi foarte multe jucării. Două clase de elevi de la Şcoala Gimnazială nr.3 din Focşani au strans toate aceste daruri în cadrul unei campanii ocazionate de apropierea Crăciunului. Doamnele învăţătoare care au dus darurile la Costişa au fost profund impresionate de povestea familiei despre care au aflat prin intermediul Ziarului de Vrancea, şi mai ales de primirea călduroasă a familiei. Au promis că se vor reîntoarce la Costişa ori de cate ori vor avea ocazia, şi pentru că ar trebui să ne amintim că trebuie să fim mai buni nu doar cu ocazia Crăciunului, ci pe tot parcursul anului.