Social

Tabere de vară la Greşu pentru copiii instituţionalizaţi

Dana Lepădatu
7 iul 2016 3316 vizualizări
Copiii din centrele de plasament ale Direcţiei Generale de Asistenţă şi Protecţia Copilului (DGASPC) Vrancea au posibilitatea să îşi petreacă o parte a vacanţei de vară în tabără la munte.

Astfel, în perioada vacanţei de vară vor fi organizate diferite activităţi de petrecere a timpului liber, una dintre acestea având loc în cadrul Centrului de Terapie Ludică din localitatea Greşu, unde copiii, organizaţi în serii succesive, se vor bucura de aer curat şi vor admira frumuseţile naturii, după cum informeză un comunicat al DGASPC Vrancea. Potrivit organizatorilor, aceste deplasări vizează o mai bună integrare în colectivitate a copiilor, prin implicarea lor în programe recreative şi acţiuni specifice grupului. Atât aceştia, cât şi educatorii care îi însoţesc vor beneficia de transport auto şi pensiune completă. Scopul acestor deplasări este acela de a asigura micuţilor un climat cât mai călduros, astfel încât să  petreacă o săptămână de vacanţă într-o atmosferă de linişte. Pe lângă odihnă şi relaxarea oferită de natură, prin vizitarea Rezervaţiei Naturale Cheile Tişiţei, Cascada Putna şi Mănăstirea Lepşa,  copiii vor fi implicaţi şi în diverse activităţi educative. Cele mai însemnate avantaje constau în faptul că în tabere se promovează valori precum munca în echipă, se facilitează independenţa şi autonomia, aceştia învăţând să ia decizii şi să-şi asume responsabilităţi. De asemenea, copiii învaţă cum să relaţioneze şi îşi îmbunătăţesc abilităţile de comunicare, cresc toleranţa şi respectul faţă de persoane sau idei diferite, datorită convieţuirii cu persoane diverse, din locuri diferite şi cu alte obiceiuri şi învaţă să aprecieze mai mult  relaţiile de prietenie. (Dana LEPĂDATU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.