Spitalul Adjud vrea să angajeze director medical şi economic
Spitalul Municipal Adjud caută director medical şi economic. Unitatea spitalicească a scos la concurs cele două posturi care sunt ocupate în prezent de dr. Daniela Bunea – director medical şi Liviu Voinea - director financiar contabil. Cei ce doresc să se înscrie la concurs trebuie să aibă domiciliul stabil în Romania, să nu fie condamnaţi penal sau în curs de urmărire penală, să nu aibă varsta de pensionare şi să fie apţi din punct de vedere medical. De asemenea, pentru postul de director medical, candidaţii trebuie să fie absolvenţi de învăţămant universitar de lungă durată, cu diplomă de licenţă sau echivalentă în profil medicină, să fie confirmaţi ca medic specialist sau medic primar şi să aibă cel puţin doi ani vechime ca medic specialist. Pentru postul de director economic, candidaţii trebuie să fie absolvenţi de învăţămant universitar de lungă durată, în profil economic şi să aibă cel puţin doi ani vechime în specialitatea studiilor. Înscrierile se fac la sediul unităţii pană pe 28 iunie, în condiţiile în care concursul pentru director medical se va susţine pe 6 august – proba scrisă şi 8 august – prezentarea proiectului de management şi interviul de selecţie, iar concursul pentru director economic se va susţine pe 5 august – proba scrisă şi pe 7 august – prezentarea proiectului de management şi interviul de selecţie. Acest concurs se organizează la scurt timp de la numirea în funcţie a managerului Gheorghe Bercea, care a susţinut un nou concurs pentru acest post. (Raluca MANOLACHE)