Politică

Primarul Misăilă îi critică pe liberali după ce nicio localitate din Vrancea nu a primit finanțare pentru rețelele de gaze

Ziarul de Vrancea
7 feb 2022 2899 vizualizări
Foto:arhiva ZdV.Credit foto:magazinsalajean.ro
Foto:arhiva ZdV.Credit foto:magazinsalajean.ro

Într-o  postare pe contul său de facebook, primarul Municipiului Focșani, Cristi Valentin Misăilă, nu pierde ocazia de a-i ataca politic pe liberali și pe deputatul de Vrancea Ion Ștefan, care între timp a demisionat din PNL.

Motivul atacului îl constituie faptul că nicio localitate din Vrancea nu a primit finanțare pentru proiectele depuse la Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) pentru rețelele de gaze, deși aceasta a fost o promisiune de campanie a liberalilor vrânceni la scrutinul din 2020.

Ce omite primarul Misăilă se ia în calcul când recurge la acest atac este faptul că deoarece și partidul său este acum partid guvernamental și încă principal, cei atacați de el ar putea arăta cu degetul și spre PSD pentru nerealizarea lor.

„Nu mai departe de acum un an și câteva luni, deputatul PNL Ion Ștefan (...), arunca cu promisiuni mincinoase în stânga și-n dreapta.

Aflat în campanie electorală pentru alegerile parlamentare din 2020 (...), din fotoliul de ministru, i-a păcălit pe primarii din Vrancea (și de la PNL și de la PSD) că vor primi finanțare pentru extinderea rețelelor de gaze.

Amăgiți de gogoșile lui (...), primarii vrânceni au cheltuit sume importante pentru studii de fezabilitate și au depus proiecte sperând că vor și primi bani pentru acestea.

Iată că azi MINCIUNILE liberale au ieșit la iveală și din păcate nicio localitate din Vrancea NU a primit finanțare pentru rețelele de gaze. Nici măcar una singură

Pentru primarii liberali e o palidă consolare că între timp Ion Ștefan a plecat din PNL (ca să nu fie dat afară!) și acum se agită pe la partidul mâinii drepte sau cam așa ceva.

Pentru cei social democrați... niciuna.

Și unii și alții au nevoie de aceste proiecte pentru că ele ar ușura viața oamenilor din localitățile lor.

Tocmai de aceea, propun public primarilor din Vrancea ca toate aceste proiecte respinse să fie depuse la MDLPA pentru a solicita finanțare prin Programul Național de Investiții «Anghel Saligny».

Tot așa voi proceda și eu, deoarece la nivelul Primăriei Municipiului Focșani există angajamentul extinderii rețelei de gaze naturale și în cartierul Mândești, lucru de altfel solicitat și de cetățenii de aici.

Focșănenii și vrâncenii merită acest confort și vor avea parte de el pentru că adevărata administrație înseamnă muncă în echipă și asumarea responsabilităților ... nu minciună și dezbinare.”

Text informații + foto:Cristi Valentin Misăilă


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.