În plină stare de urgență, managerul Spitalului Județean, Constantin Mîndrilă, a refuzat să participe la ședința CA
„Sunt obosit, mă simt hărțuit. Pot fi și suspendat, nu mă interesează!”, a fost reacția lui Mândrilă.
Astăzi (n.red. joi, 26 martie 2020) a fost convocat Consiliul de Administrație al Spitalului Județean „Sf. Pantelimon din Focșani”, de către medicii Janina Lazăr, Dragoș Cozma și Constantin Gavriloiu jr., reprezentanți ai Ministerului Sănătății, pe ordinea de zi fiind o serie de chestiuni extrem de urgente în actualul context privind noul coronavirus.
„Din păcate, nu s-a prezentat nimeni din conducerea Spitalului Județean, nici reprezentantul Consiliului Județean și nici celelalte persoane chemate. Managerul Constantin Mîndrilă a refuzat să ne pună la dispoziție sala de ședințe și secretariatul, spunându-ne chiar că este hărțuit cu aceste ședințe, că este obosit. A spus că poate fi și suspendat că nu-l interesează. Totodată, n-a vrut să pună la dispoziția CA-ului niciun document legat de stocuri, de necesar, de lucrurile de care au nevoie medicii în acest moment. A mai afirmat că nu toate secțiile din spital trebuie protejate la fel și că ne trimite documente prin e-mail. Practic, Constantin Mândrilă, în plină stare de urgență, cu atâtea probleme de rezolvat și clarificat la Spitalul Județean, refuză să vină la o ședință extrem de importantă a CA”, a precizat dr. Dragoș Cozma, membru al CA din partea Ministerului Sănătății.
Printre problemele de pe ordinea de zi a ședinței se numărau: analiza măsurilor de protecție pentru prevenirea răspândirii COVID-19; situația stocurilor și măsurile conducerii pentru o aprovizionare continuă și la condiții normale; măsurile auxiliare cu privire la stocurile de materiale (donații ale pers. fizice și juridice, call to action etc.); planul de instruire a personalului medical și TESA pentru situația în care se intra stadiul 3 și 4 etc.
Ședința CA a fost convocată în temeiul art. 187 alin. (11) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată. Au fost convocați managerul Spitalului Județean de Urgență „Sf. Pantelimon” Focșani, Constantin Mîndrilă, membrul desemnat de Consiliul Județean Vrancea, dr. Nedelcu Mihai, membrul desemnat de Colegiul Medicilor Vrancea – dr. Ochean Valentin, președintele Sindicatului SANITAS Filiala Vrancea - as. med. Grosu Claudiu.
Departament Comunicare PNL Vrancea, 26 martie 2020