Politică

Aventurile semnăturilor pentru campania ”Fără penali în funcții publice”, la Focșani

Mihai Boicu
12 oct 2018 2368 vizualizări
Foto Cosmin Timofte, președintele USR Vrancea și Mihai Lepădatu, președintele USR Focșani
Foto Cosmin Timofte, președintele USR Vrancea și Mihai Lepădatu, președintele USR Focșani
Primăria Focșani a trimis printr-o firmă de curierat la USR semnăturile pentru campania ”Fără penali în funcții publice”. Drumul a durat două săptămâni. USR Vrancea a intrat pe data de 9 octombrie în posesia semnăturilor validate de Primăria Focșani pentru inițiativa ”Fără penali în funcții publice”, la peste două săptămâni distanță de când acestea ar fi trebuit fie predate la Parlament.

Nici acum nu este însă prea târziu, iar semnăturile din Vrancea se vor alătura celor deja depuse la Parlament. Pe 21 și 24 septembrie, Mihai Lepădatu, președintele USR Focșani, a încercat în zadar să ia semnăturile de la Primăria Focșani, unde a fost ținut pe holurile instituției și ignorat. În schimb, Primăria a apelat la o firmă de curierat pentru a trimite USR semnăturile, la adresa președintelui filialei, Cosmin Timofte.

Întâmplător, primăria nu a trecut pe pachet numărul de telefon al destinatarului, deși în mod normal nicio firmă de curierat nu preia pachetul într-o asemenea situație, întâmplător firma cu care lucrează Primăria Focșani a luat coletul, tot întâmplător l-a ținut în depozit două săptămâni, în loc să-l returneze expeditorului, după care l-a trimis destinatarului.

”Pe data de 9 octombrie am intrat în posesia acestor acte, ele fiind trimise la domiciliul meu care nu este în Focșani, ci într-o comună care se află la o distanță de 17 km. Acest colet a fost depus încă din data de 24 septembrie, ceea ce denotă o dată în plus reaua credință afișată de Primăria Focșani pe tot parcursul acestei campanii. Coletul a fost depus fără număr de telefon, ci doar cu adresa, așa cum o am eu în buletin, respectiv satul X, comuna Y. Acest colet implică, după părerea noastră, o societate de curierat foarte mare, căreia îmi rezerv dreptul să nu-i dau numele pentru că i-am făcut o adresă oficială să ne răspundă la comportamentul pe care l-au avut. Coletul a fost ținut din data de 24 septembrie până pe data de 9 octombrie în coletărie. Menționăm faptul că acest colet a fost depus fără număr de telefon și nu am putut fi contactat, astfel încât avem suspiciunea rezonabilă de a crede că undeva, cel puțin cineva din cadrul acestei societăți, împreună cu Primăria Focșani, primarul, secretarul, toți cei implicați în acest demers au fost în complicitate pentru ca noi să ajungem cât mai târziu sau, poate au sperat ei, chiar deloc în posesia acestor semnături”, a declarat Cosmin Timofte, președintele USR Vrancea, în cadrul unei conferințe de presă care a avut loc vineri.

Adresa Primăriei Focșani, semnată de primarul Cristi Misăilă, prin care reprezentantului USR i se înmânează dosarele cu semnături datează încă din data de 21 septembrie, deși documentele au ajuns la partid cu câteva zile în urmă.

”Ceea ce a  făcut Cristi Misăilă este, după părerea noastră, o găinărie, o găinărie procedurală pe care o face zi de zi, un comportament lamentabil, care la urma urmei, dincolo de politică și de poliție politică, ține și de cei șapte ani de acasă. Comportamentul scoate în evidență faptul că cu acest primar cineva din opoziție nu va avea vreodată ce să discute sau cum să stea la masă pentru demersuri care necesită două treimi din voturi pentru a trece”, a mai spus Cosmin Timofte. (Mihai BOICU)

În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.