AEP caută în continuare persoane pentru Corpul Experților Electorali
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) are nevoie de persoane din Vrancea care să facă parte din Corpul Experților Electorale, pentru a participa la organizarea și buna desfășurare a viitoarelor alegeri.
”Deşi Autoritatea Electorală Permanentă a desfăşurat o activitate intensă de recrutare de personal atât pentru Corpul Experţilor Electorali cât şi pentru operatorii de calculator, în procesul de repartizare a acestora la secţiile de votare au fost întâmpinate o serie de dificultăţi în acoperirea necesarului de oficiali electorali în unele unităţi administrativ teritoriale, datorită numărului insuficient de persoane înscrise în Corpul Experţilor Electorali cu domiciliul/reşedinţa în respectivele localităţi sau ca urmare a incompatibilităţilor apărute la persoanele înscrise”, informează Prefectura Vrancea. Admiterea în Corpul Experţilor Electorali se face pe baza avizului favorabil acordat de Autoritatea Electorală Permanentă pentru activitatea anterioară ca preşedinte al biroului electoral al secţiei de votare sau locţiitor al acestuia; pe bază de examen. Persoanele interesate pot depune, în scris sau în format electronic, cereri în acest sens la: primari, prefecţi ori la Autoritatea Electorală Permanentă. Primarii au obligaţia de a redirecționa cererile depuse de persoanele interesate a face parte din Corpul experţilor electorali către Biroul Judeţean Vrancea al Autorităţii Electorale Permanente, în termen de 48 de ore de la înregistrare. Mai multe informaţii cu privire la admiterea în Corpul Experţilor Electorali sau la înscrierea la sesiunile de examinare practică a competenţelor pentru operatorii de calculator se regăsesc atât pe site-ul Autorităţii Electorale Permanente: www.roaep.ro, cât şi în materialele informative postate atât la respectiva adresă, cât și pe site-ul alegerivrancea.ro. ”Precizăm că documentele necesare înscrierii, în original, pot fi depuse şi direct la sediul Biroului județean al Autorităţii Electorale Permanente sau transmise prin poştă la adresa Municipiul Focșani, Strada Mihail Kogălniceanu, nr. 1 (sediu comun Curtea Conturi), județul Vrancea. De asemenea, puteţi îndruma persoanele interesate să depună cererile electronic la adresa de e-mail bj.vrancea@roaep.ro”, arată reprezentanții Prefecturii Vrancea. (M. B.)