Politică

Daniel Chitoiu: PNL sustine reducerea contributiilor la pensii cu 3 puncte procentuale la angajator si revizuirea redeventelor

Ziarul de Vrancea
29 aug 2013 818 vizualizări
Ministrul Finantelor Daniel Chitoiu a anuntat joi seara, la Mamaia, ca PNL sustine reducerea de anul viitor a contributiilor la pensii cu 3 puncte procentuale la angajator, prevedere introdusa in proiectul de buget pe 2014. Chitoiu a mai anuntat ca golul la bugetul de pensii va fi acoperit prin cresterea redeventelor pentru companiile din industria extractiva

 

 

 

  • Contributiile pentru pensii platite in acest moment de angajatori reprezinta 20,8% din venitul brut pentru conditii normale de munca, angajatii platind 10,5%.


"Am primit mandat pentru trei masuri prioritate pentru bugetul pe 2014. Prima este reducerea contributiilor la pensii la angajator cu 3 puncte procentuale", a declarat Chitoiu intr-o conferinta de presa sustinuta alaturi de Crin Antonescu, Relu Fenechiu si Varujan Vosganian.

"A doua masura fiscala este revizuirea sistemului de redevente. Dupa cum stiti, Romania se afla pe ultimul loc in ce priveste sistemul de redevente. Noi colectam redevente cu pondere in PIB undeva la 4 pp, iar media in UE este undeva intre 8-11 pp din PIB. Trebuie facuta aceasta revizuire la un nivel optim, nu neaparat trebuie sa majoram in mod substantial nivelul acestora. Revizuirea va avea la baza un studiu comparativ, care pina la finalul acestei luni sa fie comandat de Agentia Nationala pentru Resurse Minerale (ANRM). Studiul comparativ va fi facut la nivel global, si din revizuirea trebuie sa cistige atit statul, cit si companiile", a mai spus Chitoiu.

Ministrul Finantelor a adaugat ca a treia prioritate a PNL este "alocarea cu prioritate in bugetul 2014 de resurse bugetare in investitiile de infrastructura drumuri nationale, autostrazi, infrastructura locala, aparare impotriva inundatiilor, canalizare si alimentare cu apa".

Daniel Chitoriu a declarat ca deficitul generat la bugetul consolidat pentru 2014 al scaderii contributiilor va fi de 3,3 miliarde de lei, bani pe care isi propune sa-i recupereze din cresterea redeventelor si scoaterea locurilor de munca din zona neagra.

Declaratiile lui Chitoiu vin la finalul unei sedinte tensionate a PNL, in care Calin Popescu Tariceanu i-a reprosat politica fiscala si lipsa de proiecte cu vizibilitate publica.

Scaderea contributiilor sociale este una dintre cerintele majore ale mediului de afaceri, sufocat de taxarea excesiva a muncii - una dintre cele mai ridicate din Europa.

Context


Liberalii s-au reunit, joi seara, în şedinţă la Mamaia. Surse din interiorul PNL au declarat pentru Hotnews.ro ca fostul premier Calin Popescu Tariceanu a criticat in sedinta a conducerii partidului activitatea ministrului Daniel Chitoiu si politica sa fiscala si a cerut conducerii PNL analiza activitatii acestuia.

Totodata, mai multi lideri PNL au ridicat problema imaginii PNL si a proiectelor pe care partidul le are. Ei sunt nemultumiti ca proiectele si intiativele partidului nu sunt vizibile sau sunt confiscate mediatic de catre PSD.

Sedinta conducerii liberale se axeaza pe gasirea unor strategii care sa aduca vizibilitate partidului.

Crin Antonescu i-a raspuns lui Tariceanu, potrivit surselor citate, ca daca exista nemultumiri se impune o analiza a ministrilor PNL si a cerut ca fiecare membru al Biroului Politic sa-si spuna opinia. Sursele liberale sustin ca Tariceanu nu a fost sustinut de alti liberali in criticile sale.

La sedinta desfasurata intr-un hotel din Mamaia, liberalii au discutat timp de doua ore despre doua proiecte controversate ale Guvernului Ponta: proiectul Rosia Montana si cel al gazelor de sist, fara a lua insa o decizie pe aceste teme.

www.HotNews.ro

În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.