Politică

Ministrul Justiţiei le răspunde baronilor revoltaţi

Ziarul de Vrancea
20 aug 2013 672 vizualizări
"E răspunderea lor dacă au încălcat legea"

Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a declarat, marţi, că îşi asumă punctul de vedere privind modificarea legii Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) cu privire la situaţia aleşilor locali incompatibili, precizând că aceasta nu va fi aplicată retroactiv.

Întrebat cu privire la criticile ce i-au fost aduse legat de acest subiect, ministrul Justiţiei a răspuns: "Dacă îmi asum critica? Îmi asum punctul de vedere formulat de minister şi îl voi susţine în continuare", a declarat Robert Cazanciuc, marţi, după şedinţa Plenului Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

Ministrul Justiţiei a fost întrebat şi de ce consideră potrivit acest punct de vedere, în condiţiile în care mulţi primari găsiţi incompatibili au câştigat în instanţă contra ANI, iar alţii, aflaţi în aceeaşi situaţie, au pierdut.

"Dacă sunt sentinţe diferite, putem apela la un recurs în interesul legii, putem găsi formule legale. Oricum, cei care se află în această situaţie, printr-o astfel de modificare a legii, nu ar putea beneficia de ea, pentru că legea este retroactivă. E o discuţie, din punctul meu de vedere, care nu poate fi făcută. E o lege în vigoare, pe care au cunoscut-o sau nu au cunoscut-o. Este răspunderea celor care au încălcat legea, dacă au încălcat-o", a spus Cazanciuc.

Aproximativ 1200 de primari se află în situaţie de incompatibilitate, din cauza prezenţei în conducerea societăţilor comerciale aflate în subordinea lor, a anunţat, pentru Gândul, Mariana Gâju, prim-vicepreşedintele Asociaţiei Comunelor din ţară, ea menţionând că 80% dintre aceştia ar fi de la USL.

Gâju, primar în comuna Cumpăna din judeţul Constanţa, se află şi ea în situaţie de incompatibilitate din cauza prezenţei în SC RAJA Constanţa, a notat Gândul.

Potrivit acesteia, 80% dintre primarii incompatibili ar fi de la USL, iar 658 sunt incompatibili din cauza prezenţei în societăţile de Apă şi Canal. Gâju a dezvăluit pentru Gândul că, în pofida avizului negativ dat de Ministerul Justiţiei pentru modificarea legii 161/2003 care reglementează situaţia incompatibililor, vicepremierul Liviu Dragnea a înaintat Ministerului Justiţiei o nouă formă a actului normativ.

Primarul municipiului Constanţa, Radu Mazăre, care este şi preşedintele PSD Constanţa, a declarat, pentru Gândul, că legea este proastă şi că cei de la Ministerului Justiţiei au fost "nişte căcăcioşi" pentru că au dat aviz negativ actului normativ, avansat de vicepremierul Dragnea, pentru modificarea Legii 161/2003.

Ulterior, Mazăre a declarat că va propune în cadrul Comitetului Executiv al PSD, programat peste două săptămâni, anularea din Legea 161/2003 a punctelor privind incompatibilităţile şi o amnistie pentru aleşii locali aflaţi deja în stare de incompatibilitate.

Primarul Constanţei a dezvăluit că ideea i-a venit după discuţia avută cu premierul Victor Ponta, în care prim-ministrul i-a explicat de ce Ministerul Justiţiei a dat aviz negativ modificării Legii 161/2003.

Mazăre susţine că a fost "lămurit de premier", înţelegând că modificarea propusă de Ministerul Dezvoltării nu se putea aplica şi retroactiv.

Premierul Victor Ponta a declarat că aşteaptă deciziile instanţelor privind incompatibilitatea reclamată de ANI în privinţa mai multor primari şi consilieri locali, pentru ca apoi Guvernul să se consulte cu ANI şi cu Parlamentul pentru a găsi o soluţie la această situaţie

Europarlamentarul PDL Monica Macovei, fost ministru al Justiţiei, susţine că o eventuală modificare a Legii ANI s-ar reflecta "foarte prost" în raportul CE privind MCV şi ar avea efecte asupra aderării României la spaţiul Schengen.

www.gandul.info


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.