Politică

Ponta: Singurele taxe convenite cu FMI - creşterea accizelor la produse de lux şi CASS la chirii

Ziarul de Vrancea
13 aug 2013 1105 vizualizări
Premierul Victor Ponta a declarat că singurele majorări de taxe, convenite cu FMI şi CE în cadrul noului acord, sunt majorarea accizelor la produsele de lux, pentru a compensa reducerea TVA la pâine, şi plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate la venituri obţinute din chirii de persoane fizice.

 

Premierul a declarat, marţi seară, într-o emisiune la România TV, că atât PSD, cât şi PNL au susţinut majorarea accizelor la produsele de lux, iar cei care au solicitat introducerea plăţii CASS la veniturile din chirii au fost reprezentanţii Comisiei Europene.

Victor Ponta a precizat că plata CASS va fi plafonată la nivelul a cinci salarii medii, asemenea sistemului de impozitare a pensiilor.

Prim-ministrul a adăugat că noul acord nu prevede introducerea plăţii CASS la drepturi de autor pentru persoanele care deţin un contract de muncă.

Victor Ponta a mai arătat că va prezenta Parlamentului conţinutul scrisorii de intenţie cu FMI şi CE şi s-a arătat convins că, în pofida criticilor exprimate, preşedintele Băsescu va semna acest document.

www.mediafax.ro


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
danb, acum 3909 zile, 2 ore, 27 minute, 20 secunde
Sa ne explice domnul Ponta in ce mod creste riscul de imbolnavire al unei persoane care isi ofera locuinta spre inchiriere ??????
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.