Politică

Oprişan, vicepreşedinte al Confederaţiei Puterilor

Iulia Crețu
17 mai 2013 1752 vizualizări
Încă o funcţie în palmaresul baronului local PSD, Marian Oprişan. Acesta a fost ales ieri vicepreşedinte al Confederaţiei Europene a Puterilor Locale Intermediare (CEPLI) în cadrul Adunării Generale care a avut loc la Ploieşti

Vicepreşedintele CEPLI este, prin statutul organizaţiei, cel care are vocaţia de preşedinte, pentru mandatul următor. „Preşedintele Asociaţiei Provinciilor Valone (Belgia), Paul-Emile Mottard, a fost ales preşedinte al Confederaţiei Europene a Puterilor Locale Intermediare (CEPLI), în timp ce Claudy Lebreton, preşedintele Adunării Departamentelor din Franţa, a fost reconfirmat pentru funcţia de secretar general al organizaţiei. CEPLI este o asociaţie fără scop lucrativ, UNCJR fiind membru fondator din 2008. Scopul declarat al CEPLI este reprezentarea puterilor locale intermediare, a consiliilor judeţene în cazul României, la nivel european; asocierea actorilor locali în vederea unui schimb permanent de bune practici şi politici locale experimentale”, după cum se arată într-un comunicat de presă al UNCJR.  În finalul Conferinţei Politice a CEPLI a fost adoptată şi declaraţia politică ”Descentralizarea: Ce viitor au autorităţile locale de nivel intermediar?” . (I. CREŢU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 22

Adaugă comentariu
Revoltat , acum 3994 zile, 13 ore, 30 minute, 10 secunde
Bai Ulise ,respecta dorinta domnului Javel,ce ne tii pe toti in suspans
Ulise Grosu, acum 3994 zile, 11 ore, 32 minute, 21 secunde
@"Revoltat". Papagalule, Eu nu sunt un "playboy", ci sunt un simplu muritor de rand, care REFUZA sa se inchine in fata potentatilor vremii.
, acum 3994 zile, 7 ore, 20 minute, 59 secunde
Adevar grait-ai, prea simplu, prea muritor, prea de rand . De ce nu stai tu in banca ta de simplu muritor de rand ???!!! Iesi ca paduchele in frunte de ajungi de batjocura oricui ! Vai steaua ta citeste integral
Ulise Grosu, acum 3993 zile, 23 ore, 58 minute, 10 secunde
Pentru Nimeni in Drum -Sa se mire prostii!
Ulise Grosu, acum 3994 zile, 14 ore, 45 minute, 30 secunde
@"Sorina,da,chiar Sorina". Iubitel, Eu nu stiu, cine este "Sorina,da,chiar Sorina", dar daca prin aceasta "Sorina", s-ar vrea o aluzie la d-na senator Sorina Placinta, ma citeste integral
@ulise, acum 3994 zile, 16 ore, 42 secunde
Ulise vezi ca te ia unu in troaca in --papa lapte papa tot
Sorina,da,chiar Sorina, acum 3994 zile, 16 ore, 10 minute, 8 secunde
Ulise, papusoi mik ,sexycios si suparat ,nu te mai agita ca ma consum cand te enervezi,mai cere-ma de nevasta,te rog!
Ulise Grosu, acum 3994 zile, 18 ore, 11 minute, 27 secunde
@Nimeni in drum care isi incepe comentariul ca "Saracul iUlise, atat de valoros, atat de competent,....." Iubitel, Folosind termeni precum: "iUlise" si "blacatari" sau citeste integral
cepe-leu, acum 3994 zile, 18 ore, 15 minute, 28 secunde
asta-i vrajeala curata, ce-i aia CE PLI, adica CEPELUI, CEPELEU, si ca a fost ales undeva in prahova la Urlatzi, foarte bine merita sa-l aleaga peste tot, e valoros domnule, are portofelul plin
"portofel"M.O., acum 3994 zile, 19 ore, 31 minute, 13 secunde
Si acum sa vina si C.C. pe la matale sa vada cate portofele ai facut din tinerete pana acum...LA PUSCARIE CU TINE!!!BUCURIA FOCSANENILOR....
portofel Marian O., acum 3994 zile, 19 ore, 44 minute, 9 secunde
LA MULTI ANI de puscarie dl.portofel...nu-ti mai ajunge curtea de la km 25...scoate tu capul asa tare si ai sa vezi DNA-ul cum te bate pe umar.....
Medicul de la balamuc, acum 3994 zile, 20 ore, 26 minute, 38 secunde
Lui Ulise nu mai avem ce sa-i facem,am incercat cu buline,cu injectii cu apa calda,cu socuri electrice(ne-a stricat si electrosocul si nu mai avem bani de altul),l-am dus in padure sa se rataceasca si citeste integral
, acum 3994 zile, 22 ore, 5 minute, 43 secunde
Saracul iUlise, atat de valoros, atat de competent, atat de destept, atat de priceput, are atatea lucruri bune de oferit incat toti cei din jurul lui vor avea numai de castigat. Din pacate nimeni nu-l citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.