Politică

"Picătura" care a declanşat scandalul din USL

Ziarul de Vrancea
16 mai 2013 1200 vizualizări
Noua majoritate din Senat de care se teme PSD

Sursa principală a conflictului din USL iscat în jurul lui Sorin Roşca Stănescu nu stă atât în atacurile sale la Victor Ponta, cât în iniţiativa sa legislativă legată de măsurarea gratuită a terenurilor de către stat care a răsturnat la începutul acestei săptămâni majoritatea din Senat, lăsând PSD şi PC în minoritate. Episodul a fost relatat de premierul Victor Ponta ca fiind "picătura care a umplut paharul".

"Picătura a fost când a spus că este foarte mândru de votul de luni în care pentru prima dată s-a creat o maajoritate PNL - PDL-PPDD-UDMR. dacă e aşaa, să ne spună colegii liberali, înseamnă că lucrurile sunt foarte serioase", s-a arătat Ponta deranjat, într-un interviu la televiziunea publică.

Liderul PSD spune că nu a vorbit încă cu Crin Antonescu, după decizia Biroului Politic Central al PNL de a de delimita de declaraţiile senatorului Sorin Roşca Stănescu, fără însă a-l sancţiona, însă intenţionează să o facă. mai mult, primul-ministru a cerut explicit excluderea lui Roşca Stănescu din PNL ca o condiţie pentru continuarea în formula USL. "Nu cred, sincer, că între PSD şi un personaj ca Roşca Stănescu, liberalii îl vor alege pe Roşca Stănescu. Să fie foarte clar, dacă Roşca Stănescu este în continuare senator PNL, ne despărţim. Poate să fie senator la Sorin Ovidiu Vântu sau la Loterie, nu în USL", a reformulat Ponta ultimatumul faţă de Crin Antonescu, evitâns să avanseze public ce decizie va lua dacă PNL nu renunţă la SRS.

Ca explicaţie pentru poziţia nenegociabilă a PSD, premierul a vorbit despre "mulţi din PSD care spun că de fapt Roşca Stănescu a vorbit cu voie, e băgat în faţă de conducerea PNL", sugerând că acesta ar fi un argument pentru reticenţa unor lideri în a-l susţine pe Antonescu la prezidenţiale în 2014.


www.gandul.info


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 3

Adaugă comentariu
, acum 3997 zile, 4 ore, 40 minute, 53 secunde
@"Bobu din Republika Populara Vrancea" Stimabile, Este adevarat ca d-na Sorina Placinta, datorita orgoliului ieftin de Sefa, cu care isi domina viata, a facut in politica, GAFA dupa GAFA citeste integral
Bobu din Republika Populara Vrancea, acum 3997 zile, 7 ore, 1 minut, 34 secunde
Te-ai ramolit,Ulise si umbli ca un cioban dupa o turma de capre ,ce sa conduca Sorina P. aici in VN europeana ,cum ai scris intr-un comentariu,ce vrancioaie moderna,tii aceeasi placa de te iau toti la citeste integral
Ulise Grosu, acum 3997 zile, 14 ore, 22 minute, 28 secunde
Aceasta a fost o furtuna intr-un pahar cu apa, deoarece PSD-ul va prelua toti parlamentarii PP-DD.
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.