Politică

Ce bani au donat la partide parlamentarii de Vrancea?

Iulia Crețu
5 apr 2013 2605 vizualizări
Cele mai mari donaţii le-a făcut democratul Florin Mihail Secară, ales deputat la Adjud u au băgat mana în buzunarul cu arici şi liberalii Nini Săpunaru sau Laurenţiu Ţigăeru Roşca, dar şi pesediştii Victor Roman ori Miron Mitrea u senatorul “dezertor” de Vrancea, Petru Filip, a dat bani la PDL, dar mai ales la PSD, unde s-a pripăşit, în total jumătate de miliard lei vechi u MRU nu a primit de la Forţa Civică Vrancea niciun leu

Caţi bani au băgat în campanie actualii noştri parlamentari? O întrebare la care mulţi se chinuie să dea răspunsuri la centimă, dar foarte puţini reuşesc să afle răspunsul corect. Privind însă la datele oficiale ale donaţiilor către principalele partide, ne dăm seama că politicienii de Vrancea sunt destul de mărinimoşi, cu toate că pe unii nu-i vedem decat o dată la patru ani prin colegiile care i-au făcut domni de Dorobanţi. Astfel, potrivit unor informaţii publicate în Monitorul Oficial, cei mai mulţi bani albi băgaţi în campania de la parlamentarele din decembrie 2012 sunt în dreptul deputatului democrat liberal de Adjud, Florin Mihail Secară. Potrivit raportărilor de la partid, acesta a donat la PDL nu mai puţin de 135.000 lei (1,3 miliarde lei vechi). Tot la PDL a cotizat şi deputatul focşănean de la Brăila, Alexandru Nazare, care a donat la portocalii 64.100 lei. Pe listele de “donatori” la PDL figurează şi senatorul PSD de Vrancea, Petru Filip, cu un mărunţiş de 10.000 lei, asta înainte să dezerteze de la portocalii şi să o cotească la PSD.

De altfel, acesta figurează şi pe lista de la PSD, unde a cotizat oficial numai cu 46.000 lei. Tot la social democraţi au mai vărsat ceva mărunţiş în puşculiţa partidului condus de Victor Ponta şi deputatul de Odobeşti Miron Mitrea, cu 26.000 lei, dar şi deputatul PSD de Adjud, Victor Roman, care a dat şi el 40.000 lei. Mărinimoşi faţă de partidul care i-a făcut parlamentari au fost şi liberalii vranceni. Potrivit datelor oficiale, şeful PNL Vrancea, deputatul Nini Săpunaru, a dat aproape 20.000 lei. De asemenea, şi deputatul PNL de Mărăşeşti, Laurenţiu Ţigăeru Roşca, a donat 8.000 lei. În comparaţie, Raluca Surdu, parlamentar de Călăraşi din partea PNL, originară din Focşani, a virat la galbeni 19.500 lei. Ministrul Economiei, Varujan Vosganian a făcut liberalilor donaţii de 25.000 lei, în timp ce primarul liberal de la Bacău, Romeo Stavarache, a încărcat conturile partidului cu săgeată cu 20.000 lei. În comparaţie, cei de la Forţa Civică Vrancea au cotizat în campania de la parlamentare la centru cu fix 0 lei, potrivit informaţiilor publicate în Monitorul Oficial. Din păcate, aceste date nu adaugă şi atenţiile de zeci de mii de lei făcute de politicieni, la negru, către electoratul mai mult sau mai puţin nehotărat din data alegerilor. (Iulia CREŢU)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Senatorul de Vrancea Petru Filip a reuşit performanţa de a cotiza şi la partidul de la care a dezertat, PDL, dar grosul banilor în campanie i-a dat la PSD-ul adoptiv


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 6

Adaugă comentariu
Obraznicul, acum 4037 zile, 22 ore, 26 minute, 51 secunde
Da,dar cei care sunt in politica isi scot banii cu varf si-ndesat cum e cazul omului fugar si fara caracter P.Filip si restul cum e cazul lui M.Mitra care si-a bagata si fimeia in politica.
emma, acum 4038 zile, 52 minute, 58 secunde
ei pot candida ptr ca au bani ..................dar noi ce scuza avem de-i alegem..
sa fim seriosi, acum 4038 zile, 1 ora, 30 minute, 6 secunde
Ce citim in articol e de ras , acestia sunt banii dati oficial la partid de fiecare , in realitate sumele sunt de 3 - 4 ori mai mari . Altfel erau doar consilieri judeteni . Nu vorbim de ,, fratele citeste integral
, acum 4038 zile, 2 ore, 31 secunde
Stimate "cetatene", a ajunge la un politician cinstit?! Si asta e o teorie... Mai repede si mai sigur ajungem, pe rand, la "cel de sus", in parlament la Sf.Petru... Acolo putem citeste integral
ceatateanu", acum 4038 zile, 2 ore, 30 minute, 48 secunde
Politica inseamna BANI.Democratia este o teorie.Cine poate candida,numai cei care au bani,pentru a scoate alti bani.,pentru a obtine alte privilegii in castigarea de noi contracte ,scutiri de citeste integral
bicu, acum 4038 zile, 2 ore, 57 minute, 34 secunde
Ulise unde esti ma sandilaule,ca ne am obisnuit cu tine
, acum 4037 zile, 23 ore, 52 minute, 10 secunde
La ce era la gura lui spurcata aseara pe la ora 19 era manga si acum e in sevraj alcoolic si, daca a facut scandal, probabil e internat la psihiatrie. Ia uitati ce comenta betivoiul agresiv: citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.