Urmărește-ne pe:
Contul meu 27 aprilie 2024
Despre noi Publicitate Anunțuri ZdV Contact
Prima pagină Special/ Politică Reorganizarea Guvernului, efectul negocierilor dintre PSD şi PNL
Politică

Reorganizarea Guvernului, efectul negocierilor dintre PSD şi PNL

Ziarul de Vrancea
22 dec 2012 1840 vizualizări
Premierul Ponta va coordona direct prefecţii, CNADNR se va transforma în Compania Naţională pentru Autostrăzi în subordinea ministrului pentru infrastructură, Dan Şova (PSD).

 

Noua organizare guvernamentală a fost aprobată sâmbătă, în prima şedinţă a noului Cabinet.

La finalul reuniunii, premierul a arătat că, potrivit reoganizării, el va fi cel care va coordona în mod direct activitatea prefecţilor, dar că instituţional, din punct de vedere al salarizării, vor rămâne în structura ministerului de resort.

El a adăugat însă că, odată cu revizuirea Constituţiei şi înfiinţarea regiunilor anul viitor, şi atribuţiile prefecţiilor vor fi modificate.

Primul-ministru a anunţat, totodată, că, cel mai probabil la începutul anului viitor, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR) va fi transformată în Compania Naţională pentru Autostrăzi, iar în subordinea Ministerului Transporturilor vor trece alte categorii de drumuri.

„Acum trece tot CNDANR-ul la domnul Şova, dar avem obligaţia în cel mai scurt timp - şi aşa am gândit lucrurile - să înfiinţăm o companie naţională pentru autostrăzi, care va rămâne la ministrul pentru mari proiecte şi implicit la mine, la primul-ministru, iar drumurile naţionale să treacă la Transporturi până în momentul în care avem regiuni, şi atunci va fi o altă clasificare a drumurilor - drumuri regionale, drumuri judeţene, drumuri naţionale - şi în funcţie de asta să se organizeze reţeaua de transport rutier“, a afirmat Ponta.

Cum au evoluat negocierile din USL

Reorganizarea Executivului este efectul negocierilor din cadrul USL, după ce liberalii au fost nemulţumiţi de proiectul pregătit de Victor Ponta. Crin Antonescu a fost nemulţumit că Victor Ponta a schimbat structura Executivului fără a-i anunţa şi pe liberali.

Premierul intenţiona să treacă CNADNR de la MInisterul Transporturilor, condus de liberalul Relu Fenechiu, la ministerul Infrastructurii, condus de pesedistul Dan Şova. Practic, un asemena pas, echivala cu transferul contractelor pentru autostrăzi şi drumuri naţionale din parohia PNL în cea  a PSD:

Liberalii au fost de asemenea nemulţumiţi de intenţia lui Ponta a de a trece prefecţii de la Ministerul de Interne, condus de liberalul Radu Stroe, la Ministerul Administraţiei, condus de Liviu Dragnea (PSD).

După două runde de negocieri între Victor Ponta şi Crin Antonescu, premierul le-a promis liberalilor că drumurile naţionale vor rămâne în subordinea lui Fenechiu şi doar autostrăzile rămân la Şova.

De asemenea, prefecţii au rămas la ministerul condus de Radu Stroe, dar vor fi coordonaţi direct de premierul Victor Ponta.

Alte probleme din relaţia PSD – PNL au rămas, însă, în coadă de peşte.

Ponta a acceptat ca ANAF să rămână în subordinea Ministerului Finanţelor, condus de liberalul Daniel Chiţoiu. Însă, şeful ANAF va fi numit de premier.

Totuşi, premierul nu a renunţat la ideea comasării ANAF cu Vămile şi Garda Financiară.

O altă problemă în litigiu între cele două părţi este legată de ordonatorii de credite. Liberalii sunt nemulţumiţi că doi dintre miniştrii PSD fără portofoliu vor fi ordonatori de credite.

Unul dintre aceştia este Liviu Voinea, ministrul delegat pentru Buget. În acest fel, Voinea va putea cheltui bani fără a avea nevoie de aprobarea ministrului liberal de Finanţe, Daniel Chiţoiu.

Acelaşi statul în va avea ministrul delegate pentru Energie, Constantin Niţă (PSD) care va putea cheltui bani fără semnătura ministrului liberal al Economiei, Varujan Vosganian.

www.adevarul.ro


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.