Politică

Deputatul Nica, declarat colaborator al fostei Securităţi

Gabriel Sava
7 nov 2012 4291 vizualizări
Deputatul social-democrat susţine că a fost ameninţat să devină colaborator pe cand era minor, însă că nu a dat niciodată note la securitate. „Mi s-au încălcat mai multe drepturi în acest proces”, susţine Nica despre decizia pronunţată luna trecută de magistraţii bucureşteni

Deputatul Ciprian Nica a fost declarat colaborator al fostei Securităţi printr-o decizie pronunţată de magistraţii Curţii de Apel de la Bucureşti, în urma unui proces care a început în decembrie 2008.  „Admite acţiunea. Constată calitatea pârâtului de colaborator al Securităţii. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare”, este verdictul dat la începutul lunii trecute de instanţa de la Bucureşti şi pe care deputatul Ciprian Nica l-a contestat deja în recurs, cu solicitarea de a fi repus în termen la prima instanţă pentru o eroare. „Mi s-au încălcat mai multe drepturi în acest proces. Faptul că eu am plătit expertiza pe 16 august şi am transmis la două zile prin fax documentele care atestă plata iar acestea, la ultimul termen, pe 9 octombrie, nu existau la dosar, cum poate fi interpretat? Instanţa nu a luat la cunoştinţă de faptul că eu am plătit această expertiză şi a decis în consecinţă, tocmai de aceea m-am adresat în recurs Înaltei Curţi şi am solicitat repunerea pe rol pentru a corecta această eroare”, ne-a declarat deputatul Nica.

Acesta a mai adăugat că, referitor la pretinsa sa calitate de colaborator al fostei Securităţi, nu are să-şi facă nici un fel de reproş, întrucat la vremea respectivă era elev iar angajamentul i s-ar fi luat prin intimidare. Conform Consiliului Naţional de Studiere a Arhivelor Securităţii  (CNSAS), care a cerut instanţei să certifice calitatea de colaborator al Securităţii, în timp ce era elev la Liceul de Muzică şi Arte Plastice de la Ploieşti, Ciprian Nica ar fi semnat o colaborare cu fostul organ de represiune “pentru a asigura o supraveghere cât mai bună a mediului de elevi”. Sub numele de „Bratosin”, Nica ar fi fost desemnat să dea note despre colegii săi, care ar fi ascultat postul de radio “Europa Liberă”. Deputatul spune că nu are ce să-şi reproşeze deoarece nu „a turnat” pe nimeni. „Acele note nu îmi aparţin şi tocmai asta am cerut să se constate prin expertiză. Este adevărat, am fost constrans să semnez acel angajament, altfel aş fi fost exclus din şcoală. Nu am colaborat însă niciodată efectiv cu fosta Securitate”, a mai declarat Ciprian Nica, care spune că va merge pană la instanţele europene pentru a-şi infirma statutul de colaborator al fostei securităţi. Ciprian Nica este candidat din partea PSD pentru un nou fotoliu de deputat în Colegiul 1 Focşani. (Gabriel SAVA)

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 10

Adaugă comentariu
lui Raduc, acum 4187 zile, 7 ore, 55 minute, 47 secunde
Nica asta o fi neam cu al' de negriciosii de Nica de la Panciu ? Cum de l-a gasit securitatea tocmai pe el ? Tu,bai Raducule,unde-ai invatat sa dai cu limba ? Tot la secu ?
Radu, acum 4187 zile, 15 ore, 25 minute, 24 secunde
Nica este un om interesat, IN PRIMUL RAND, de binele familiei lui si al lui personal, ca toti politicienii, nu conteaza de la ce partid sunt. Cine crede ca exista un singur politician interesat, in citeste integral
scorpionul, acum 4187 zile, 21 ore, 52 minute, 5 secunde
ptr vasile...Numele tau de cod care este?
justitiarul, acum 4187 zile, 23 ore, 48 minute, 30 secunde
Si eu am facut un liceu inainte de 1989, dar nimeni nu mi-a cerut sa torn pe cineva. Cum si de ce a fost racolat domnul Nica????? Pe ce criterii erau racolati turnatorii? Nu am reusit inca sa aflu. Nu citeste integral
Paul, acum 4188 zile, 1 ora, 8 minute, 52 secunde
Dar, ce facea la 5 ani nu aveti ? Cum colabora cu administratia gradinitei si ii turna pe cei care faceau pisu in pantaloni ? Ce relevanta are ce facea la 18 ani ? Plus ca tot un fost securist a dat citeste integral
Ulise Grosu, acum 4188 zile, 8 ore, 45 minute, 23 secunde
Am citit articolul, dar si comentariile facute. Avand o experienta foarte trista, privind Justitia, Sistemului din Provincia Europeana Vrancea, pot afirma fara teama de a gresi prea mult ca dupa citeste integral
vasile, acum 4188 zile, 9 ore, 5 minute, 56 secunde
Un om deosebit o familie extraordinara , a ajutat sute de oameni si cei care au trait timpurile acelea stiu cum lucra SECURITATEA . Regret ca nu sunteti in colegiul meu sa citeste integral
yoyo, acum 4188 zile, 10 ore, 22 minute, 7 secunde
De ce ne ofensam cand ne sun descoperite anumite lucruri din trecutul oamenilor politice nu stiu , credeti ca un om oarecare are acces la o fuctie in politica. In majoritatea cazurilor ei sau citeste integral
, acum 4188 zile, 11 ore, 5 minute, 33 secunde
Mai Raducule te-a pus USL sa comentezi niste prapastii.Cati bani iei pt. acest comentariu. Vezi ca ai dat cu oistea in gard ,habar n-ai ce spui.Ce legatura are coada vacii cu stampila primariei.Vii si citeste integral
raduc, acum 4188 zile, 13 ore, 54 minute, 55 secunde
Este destul de transparenta lupta ziarului de a dauna USL-ului cu orice pret si daca nu au nimic nou incearca cu lucruri pe care le stie toata lumea. Multi dintre acesti oameni chiar au fost victime citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.