Politică

Deputatul Nica vrea militarii înapoi în ţară şi relansarea industriei de apărare

Iulia Crețu
17 sep 2012 1044 vizualizări
în zece ani de misiuni ale militarilor români în Afganistan, douăzeci de militari români au căzut la datorie, iar alţi şaizeci şi unu au fost răniţi

Deputatul PSD de Panciu, Ciprian Nica, salută anunţul ministrului Apărării cu privire la procesul de retragere a trupelor romaneşti din Afganistan, începand cu jumătatea anului 2013. “România, în calitate de membru al Alianţei Nord Atlantice şi-a respectat întotdeauna angajamentele faţă de partenerii săi indiferent de situaţie. Fie că vorbim despre conflictul din Balcani, când a pus în aplicare hotărârea Consiliului de Securitate al ONU din martie 1998 prin care a fost impus embargou asupra Federaţiei Iugoslavia, fie că vorbim de militarii români care, în ciuda dotării tehnice precare, au luptat cu mult profesionalism în Irak şi Afganistan şi, de multe ori, au plătit cu viaţa, alături de partenerii de Alianţă », se arată într-un comunicat de presă al deputatului. Ciprian Nica este de părere că soldaţii romani merită recunoştinţă pentru sacrificiile depuse, inclusiv acelea de a sta departe de copii şi familie, făcute de-a lungul timpului pentru ca Romania să îşi onoreze statutul de membru NATO. «Iată că, în cazul Afganistanului, aceste sacrificii vor înceta de la anul. Pentru că, să nu uităm, că de mult prea multe ori, respectarea angajamentelor de către România a însemnat şi pierderea de vieţi omeneşti. În Vrancea, unde există o brigadă NATO, la fiecare 6 luni, militarii pleacă, voluntar, în teatrele de operaţiuni din Afganistan, iar anul acesta se împlinesc 10 ani de la prima misiune a României în Afganistan”, mai spune Nica. Din păcate, cei zece ani de misiuni ale militarilor români în Afganistan nu au fost fără sacrificii. Douăzeci de militari români au căzut la datorie, iar alţi şaizeci şi unu au fost răniţi. Deputatul critică politica de subfinanţare din domeniul militar din ultimii ani, aceasta fiind considerată o cauză pentru pierderea de vieţi omeneşti în teatrele de operaţiuni din Irak şi Afganistan, dar şi în tragediile din ţară, de la Buzău şi Tuzla. « Consider că marea provocare a guvernului Ponta este reînnoirea tehnicii militare, acţiune necesară din cel puţin două motive. Primul ţine de eficientizarea activităţii armatei române şi cel de-al doilea ţine de respectul pe care trebuie să îl avem faţă de militarii români şi de armata romană. O altă provocare a României, pe termen mediu şi lung, este aceea de a relansa industria de apărare, o industrie care astăzi este dată uitării”, a încheiat deputatul de Panciu. (Iulia CREŢU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.