Politică

Subprefectul PSD, Misăilă detronează viceprimarul PNL de la Campuri

Iulia Crețu
13 aug 2012 2363 vizualizări
In USL Vrancea, în continuare, e mai mult război decat pace.După ce a validat prin prezenţa sa alegerea vicelui PNL la Campuri, acum subprefectul PSD spune că şedinţa n-a fost legală u nici la Broşteni lucrurile nu sunt clare

Prefectura Vrancea este sub semnătura subprefectului Cristi Misăilă, omul propus de PSD. Iar o decizie recentă de-ale sale arată pe deplin că prefectul Octavian Vieru, susţinut de PNL, este un “om de paie”. O adresă a Prefecturii, garantată de omul doi în instituţie, Misăilă, a ajuns vinerea trecută la Primăria Campuri, prin care era sesizat faptul că alegerea lui Ionel Manole ca viceprimar în şedinţa de pe 25 iunie nu este legală. Asta cu toate că la întalnirea consilierilor din Campuri de la acea dată a participat, pentru a veghea asupra legalităţii, chiar subprefectul Misăilă. Atunci, subprefectul n-a avut nimic de obiectat, însă opinia pare a se fi schimbat, la sugestii politice, mai ales că alegerea lui Manole nu le-a picat bine celor din PSD şi nici primarului Costel Mateiu. Adresa a agitat apele şi în PNL Vrancea, care a solicitat să primească motivarea pentru care omul lor nu poate fi viceprimar. “Am cerut să detalieze poziţionarea juridică. Hartia este semnată de subprefect, cel care răspunde, potrivit atribuţiilor de serviciu, de legalitate. La mijloc e o răfuială politică. Sigur îi deranjează pe cei din PSD, dar vicele nostru a fost ales, iar Primăria Campuri şi primarul au tergiversat dispoziţia de numire. Acolo sunt mai multe semne de întrebare. Ion Manole nu este viceprimar deşi a fost ales de mai bine de o lună”, ne-a spus Cătălin Kanty Popescu, consilier judeţean PNL.

La Broşteni PSD nu găseşte doritor pentru viceprimar

Probleme sunt şi la Broşteni, acolo unde consilierii locali se întreabă cand vor fi convocaţi pentru şedinţă, asta pentru că de la constituire, de la finele lunii iunie, nu s-a mai întamplat nimic. De alegerea viceprimarului la Broşteni nici nu poate fi vorba pentru că deocamdată nu s-au finalizat negocierile. “La CL Broşteni nu s-a făcut nimic. Nu s-au finalizat negocierile pentru majoritate. Ei dorm pe scaune, nu s-au făcut nici măcar comisiile de specialitate, nici nu poate fi vorba de vreun proiect”, ne-a spus Sorin Melu Butu, consilier PDL la Broşteni. Liberalii aruncă responsabilitatea în curtea PSD. “La Broşteni este o dispută locală, postul de viceprimar revine PSD, dar consilierii lor nu par a fi dispuşi să fie vice”, ne-a mai spus Kanty Popescu. Necunoscute în privinţa viceprimarului sunt şi la Boloteşti, unde adjunctul PRM nu este pe placul liberalilor care susţin că postul le-ar fi revenit. (Iulia CREŢU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
miratul.srl, acum 4272 zile, 9 ore, 39 minute, 30 secunde
Ptiu! Fi-v-ar alianta a dracului! O tineti din neghiobie-n prostie!
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.