Politică

Oprişan se ocupă de soluţionarea incidentelor electorale

Ziarul de Vrancea
12 aug 2012 1904 vizualizări
Nu este vorba de şeful Consiliului Judeţean, aşa cum s-ar putea crede, ci de procurorul Oprişan, de la Parchetul de pe langă Judecătoria Focşani u pe langă nereguli legate de vot, procurorii trebuie să cerceteze şi în ce condiţii a fost agresată o jurnalistă la o secţie de votare din Suraia

Neregulile electorale înregistrate cu ocazia desfăşurării referendumului pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu vor fi cercetate în 22 de dosare penale, conform reprezentanţilor Parchetului de pe langă Judecătoria Focşani. Ultimul bilanţ al procurorilor numără 22 de dosare, în timp ce poliţiştii vorbesc de 21 de cauze aflate în soluţionarea lor. “Am decis ca aceste cauze să intre în soluţionarea unui singur procuror”, a precizat prim procurorul Luminiţa Dogaru, şefa procurorilor de la Parchetul de pe langă Judecătoria Focşani.

Conform reprezentanţilor Parchetului local, toate sesizările au fost depuse de reprezentanţii organizaţiei PDL, atat la poliţie cat şi la procurorul de serviciu chiar în ziua referendumului. “Cele mai multe dintre ele se referă la îndepărtarea observatorilor şi/sau reprezentanţilor acestei formaţiuni din secţiile de votare, însă mai sunt sesizări şi privind introducerea de voturi multiple în urnă şi de turism electoral”, a mai precizat procurorul Luminiţa Dogaru. Plangeri au fost depuse şi pentru că, în mai multe cazuri urna mobilă ar fi fost folosită în afara intervalului orar prevăzut de lege, un astfel de caz fiind înregistrat chiar la secţia de la Colegiul “Valeriu D. Cotea”. Urna mobilă de la această secţie s-a deplasat în două randuri la Spitalul Judeţean, ultima dată după orele 19.00, şi, conform declaraţiilor de la momentul respectiv ale preşedintelui, ca urmare a solicitărilor repetate ale pacienţilor. Şi primarul de la Suraia, Vasile Grosu, se numără printre persoanele reclamate că ar fi introdus mai multe buletine în urma de vot. Tot la Suraia a fost înregistrată o plangere depusă de o jurnalistă care a fost agresată de preşedintele unei secţii de votare.

A curs cu reclamaţii

Poliţiştii vranceni mai au în cercetare în acest moment 21 de sesizări electorale, făcute pe 29 iulie, în ziua Referendumului naţional pentru suspendarea preşedintelui. Din cele 28 de sesizări iniţiale, şapte nu s-au confirmat, iar două dintre acestea au fost soluţionate cu amenzi. “Cercetările continuă în alte dosare în care sunt sesizate diferite aspecte, printre care şi furtul unei ştampile la o secţie din Ţifeşti. Restul reclamaţiilor privesc obligaţia de a vota într-un anumit fel sau îndepărtarea în mod ilegal a unui reprezentant din secţia de votare. Există de asemenea sesizări privind urna mobilă din partea unor persoane care nu au solicitat acest lucru, sesizări că unele persoane au votat la o altă secţie decat cea la care sunt arondaţi, dar şi reclamaţii că anumiţi cetăţeni au introdus mai multe buletine de vot în urnă”, ne-a spus inspectorul Bogdan Toader, de la Poliţia vrânceană.

Referendumul din 29 iulie nu a avut pană acum un rezultat final, după ce Curtea Constituţională a cerut Guvernului şi autorităţilor electorale ca pană la 31 august să transmită listele în baza cărora s-a organizat referendumul. În această perioadă autorităţile din comune încearcă să facă ordine în listele cu votanţi. O decizie definitivă privind suspendarea preşedintelui Băsescu va fi luată de Curtea Constituţională pe 12 septembrie. (Gabriel SAVA, Dan CHIRIAC)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
, acum 4273 zile, 15 ore, 18 minute, 50 secunde
La Suraia s-a organizat o echipa special pentru furat voturi.Sefii sectiilor de votare au fost recrutati cei care erau specializati in furturi.Unul din ei a facut puscarie la Mandresti pentru furt de citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.