Referendumul şi Commedia dell’arte
Tema predilectă a acestor reprezentaţii teatrale, spectacole improvizate, era viaţa de toate zilele, cu implicaţiile ei sociale şi politice. Actorii ştiau să improvizeze. Ceea ce se întamplă în scumpa noastră ţărişoară intrată în Uniunea Europeana mai mult cu sila decât cu voia nu e o comedie?
În Commedia dell’arte, de regulă apăreau zece personaje. Trei erau nelipsite. Acestea se numeau Pulcinella, Brighella şi Arlecchino.
Pulcinella era trandav, pungaş, mâncău, Brighella, intrigant, deştept, viclean şi răutacios, Arlecchino, pierde-vară, naiv şi vesel.
Sunt nişte personaje–mască, pe care le revedem zilnic pe ecranele televiziunilor fascinate de înfruntarea dintre cele două tabere: una la putere, cealaltă în aparentă opoziţie cu tentacule prinse în structurile de comandă mai vechi. Distracţia este asigurată de noii actori ai Commediei dell’arte. Ca şi odinioară, spectacolele zilnice sunt gratuite, dar se bazează pe donaţiile românilor mari amatori de confruntări comice.
Referendumul pentru suspendarea preşedintelui a potenţat încrancenarea opozanţilor, susţinători înflăcăraţi ai celor două tabere. Prin tabără, înţelegem conform dicţionarului “o grupare, front politic care luptă pentru o cauză”. Verbul ”a tăbărî” reflectă sugestiv adevărata încleştare dintre Putere şi Opoziţie. “A tăbărî” înseamnă “a te repezi la cineva, a da năvală asupra cuiva, a te năpusti”. La o astfel de producţie teatrală suntem conectaţi din zori şi până noaptea târziu, aşteptând chiar şi reluările.
Nebunia creată de Referendumul fără sfârşit ne mai trimite o dată la Commedia dell’arte. Conflictul era rezolvat prin intervenţia zeilor. Apărea în final Deus ex machina şi totul se termină cu bine. La noi, acest rol este interpretat de CCR, care foloseşte suspansul. Dă un verdict, acceptă aplauzele, revine cu o altă soluţie şi începe apoi să se plângă la mai marii Europei că lucrează sub presiune. Când s-a fixat cvorumul pentru Referndum nu ştiau probabil adresa zeilor de la Veneţia. Trăim zile groaznice de nesiguranţă, de apăsare cotidiană, de lâncezeală cetăţenească. Morţii au drept de vot ca şi viii! Comedie, comedie, dar te saturi şi de râs! De prea mult râs se poate şi muri. Suntem oare invadaţi de muşte care provoacă râsul?
Actorii politici par obosiţi, plictisiţi, speriaţi, epuizaţi din punct de vedere al rolurilor principale sau secundare interpretate. Parchetul a devenit bau-bau.
Se sesizează din oficiu şi apără democraţia aflată în mare pericol, care tulbură somnul marilor oameni de stat din familia europeană.
Pentru relaxare, vă propun să optaţi pentru un spectacol clasic shakespearian, care să răspundă stării din societatea românească post-referendum 2012. Alegeţi şi comentaţi: ”Cum vă place,”Visul unei nopţi de vară”sau “Mult zgomot pentru nimic”.
S-a votat nu s-a votat, într-o zi CCR , cu argumente sau fără, pe placul alegătorilor sau al boicotanţilor ca un adevărat Deus ex machina va decide DA sau NU fără drept de apel prin hotărârea pe care o va lua, punând capăt acestei comedii cu gesturi bufe, încheind lungul “prilej de vorbe şi de ipote-ze” printr-un sec IPSE DIXIT!
Vasile LEFTER
