Politică

VIDEO!!! PSD şi PDL Vrancea, primele mesaje pentru referendumul de demitere

Iulia Crețu
13 iul 2012 2481 vizualizări
Social democraţii cred că pe 29 iulie se va veni masiv la vot.Democraţii cer populaţiei să îl susţină pe preşedintele demis Traian Băsescu,dacă mai doreşte ca Romania să fie stat european

 Reprezentanţii PSD Vrancea au organizat ieri o conferinţă de presă pentru a exprima mesajul politic în legătură de referendumul de demitere a lui Traian Băsescu pentru 29 iulie. Vicepreşedintele CJ Vrancea, Dragoş Barlădeanu, şi consilierul judeţean Vasile Carnariu au transmis populaţiei să iasă la vot peste două săptămani, să voteze da, social democraţii sperand la o prezenţă la vot extrem de mare, chiar nerealistă, de 70%. Asta în condiţiile în care la alegerile locale din Vrancea de pe 10 iunie prezenţa a fost de 55%. “Vrem un referendum pe care nimeni să nu-l conteste. Îi cerem lui Traian Băsescu să renunţe la această campanie a sa. Nu este nimic mai fals în manipularea gandită de Băsescu că USL#PDL”, a spus Barlădeanu. “Vom vedea ce-şi doresc vrancenii pe 29 iulie”, a spus şi Carnariu. Deşi iniţial conferinţa fusese anunţată ca urmand a fi susţinută de Marian Oprişan, baronul nu a participat la întalnirea cu presa. La randul lor, democrat liberalii au transmis că populaţia Vrancei trebuie să vină la vot pe 29 iulie nu neapărat pentru a-l susţine pe Traian Băsescu, ci pentru a decide dacă Romania mai face parte sau nu dintre ţările europene, aluzie la scandalul imens de la Bruxelles în care ţara noastră a ajuns după deciziile grăbite şi neconstituţionale ale Guvernului Ponta. “Sfătuim populaţia să vină la vot şi să voteze nu, pentru că Băsescu este curajos, chiar dacă nu mai are popularitatea de dinainte de criză. Referendumul acesta nu este neapărat despre Băsescu, ci despre a stabili dacă Romania mai este sau nu stat european. USL a demonstrat că pentru ei Constituţia nu contează”, a afirmat şi Nicu Tănase, preşedintele PDL Focşani. Pentru a veni la vot s-au pronunţat şi deputaţii PDL Alin Trăşculescu şi Răzvan Mustea-Şerban. (Iulia CREŢU)

Pe platforma web tv a ZdV puteţi vedea imagini de la conferinţa de presă a PDL.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 20

Adaugă comentariu
petrescu aurelian, acum 4302 zile, 53 minute, 35 secunde
NU,suspendarea presedintelui Basescu! Presedintele trebuie sa-si termine mandatul dat de popor! JOS GUVERNUL MAFIOT!
maria, acum 4302 zile, 16 ore, 48 minute, 40 secunde
In toate mesajele televizate,Basescu a transmis populatiei sa vina sa voteze,indiferent de optiune. Daca ramanem ancorati in teoria conspiratiei putem afirma vrute si nevrute dar nimic in comun citeste integral
Ulise Grosu, acum 4302 zile, 21 ore, 30 minute, 38 secunde
Pentru "cojon grosu osu acum 9 ore şi 19 minute" Acum fiind ora 13.06, rezulta ca Domnia Voastra sunteti un somnabul sau faceti parte din echipa de campanie a d-lui Alin Trasculescu si care citeste integral
my self, acum 4303 zile, 2 ore, 12 minute, 38 secunde
oameni buni nu mai asteptati nimic de la cei care va conduc,faceti totul singuri,dar de bine calitate,faceti doar bine in jurul vostru,indrumati si pe altii sa faca la fel,nu va lasati calcati in citeste integral
my self, acum 4303 zile, 2 ore, 18 minute, 31 secunde
buna diminea domnule,nu sunt de ppdd,cunosc acest partid si nu impartasesc politica lor,chiar sunt a-politic,pentru ca se stie politica nu aduce nimic bun in viata oamenilor,vreau ca toti oamenii de citeste integral
Pt my self, acum 4303 zile, 2 ore, 27 minute, 39 secunde
Ma cred ca tu esti de la PPDD unde strigati cat va tine gura despre PSD-isti ca sunt ciocoi si acum unde-i gaseti in alianta ......cu PSD adica cu ciocoii.??????!!!!!!
my self, acum 4303 zile, 2 ore, 57 minute, 16 secunde
...bai oameni buni ce comnetarii faceti voi aici se vede treaba ca soarele straluceste si mintile voastre incoltesc,pentru ca tara este inca in rahat,scuzati expresia,haideti sa vedem si alt partid,ca citeste integral
cojon grosu osu, acum 4303 zile, 7 ore, 1 minut, 1 secunda
ba ulise grosu care ingurgitezi osu ' ti-ai luat medicatia hapciupalete ce esti...Pupa in kur antoneasca betivoaika si pontacu obscen...si manca-le de sub unghii,tot jagardea limbista ai ramas citeste integral
Pt tzatza Ioana, acum 4303 zile, 13 ore, 9 minute, 8 secunde
Chiar esti o tata Ioana cum gandesti nu simnti ca ce sustii este lipsit de logica.mai popular esti caraghios Daca stii ce inseamna logica ???!!!A zis bine ANONIMUL ca ni s-a facut un deficit de citeste integral
tzatza ioana, acum 4303 zile, 17 ore, 7 minute, 25 secunde
deficit de imagine a romaniei, dle anonim? dc nu spui ca acest lucru se datoreaza lui basescu, macovei, boc etc. se duc cu para la straini, plang ca nu mai sunt la putere. rusine sa le fie, au facut citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.