Politică

Video! Liberalii şi-au mai lansat doi primari pentru alegerile din toamnă

Iulia Crețu
13 ian 2012 1629 vizualizări
Este vorba de edilii de la Jariştea şi Andreiaşu de Jos, despre care deputatul Nini Săpunaru crede că vor cîştiga cu peste 80% u primarul de la Jariştea spune că atunci cînd îl sună constructorii după bani “voi devia apelul către numărul domnului prim-ministru”

Liberalii încearcă în această toamnă să-şi menţină primari în comunele Jariştea, prin Cătălin Toma, şi la Andreiaşu de Jos, prin Ionel Budeanu. Cei doi au fost lansaţi în lupta electorală, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă a PNL Vrancea, gospodarii plîngîndu-se de neajunsurile celor patru ani în care partidul lor a fost în Opoziţie. Asta cu toate că, la Jariştea s-au derulat destule investiţii guvernamentale, inclusiv asfaltări de drumuri. “Supărarea mea cea mai mare este că zona de munte şi comunele mici, uşor-uşor, mor. Suprafaţa comunei este mare, în schimb numărul populaţiei a scăzut. Dacă în 1989 erau 3.000 de locuitori, acum sînt 2.000. De cîţiva ani, pentru echilibrarea bugetelor locale se foloseşte o formulă pe care nu o înţeleg. Dacă la cîmpie se ia impozit şi pe ultima palmă de pămînt, eu iau numai pe o mie de ha pădure, dar nu pot lua de la Romsilva. Nu avem cum să rezistăm. Avem un buget de 6,2 miliarde lei vechi, din care pentru 16 angajaţi trebuie să dăm 280 milioane lei vechi salarii, iar pentru o restanţă la OG 7, pentru realizarea unui pod în comună, avem o restanţă de un miliard de lei la constructor”, s-a plîns primarul Ionel Budeanu, de la Andreiaşu. Primarul liberal a criticat şi lipsa investiţiilor pentru reabilitarea drumului în zonă, precizînd că de cîteva zile, autobuzul nu mai poate urca spre satul Butucoasa, ultimul din munte, oamenii fiind nevoiţi să străbată distanţa respectivă pe jos. De lipsa banilor s-a plîns şi edilul Cătălin Toma, care a completat şi că în cîţiva ani vor dispărea funcţionarii din primării. “Faptul că sîntem aproape de oraş nu ne avantajează neapărat, pentru că oamenii văd investiţii la Focşani şi mă întreabă noi de ce nu putem face. Reclam şi lipsa de personal calificat în primării. Şi noi avem probleme cu plata către constructori. Zilele trecute m-a sunat un constructor care mai are de încasat şi n-am avut ce explicaţie să-i dau. Probabil voi devia apelul către numărul domnului prim-ministru şi să vorbească cu el”, a spus şi Cătălin Toma. Ambii edili galbeni au un trecut condimentat social democrat. Dacă Budeanu este la al treilea mandat, Toma este la primul. Despre el, Săpunaru a precizat că “este cel mai tînăr primar, dar care a schimbat faţa comunei şi a confirmat într-o perioadă foarte scurtă de timp”. Despre apropierea sa de democrat liberali, Cătălin Toma a spus că discuţiile se încadrează în rîndul “speculaţiilor”.  (Iulia CREŢU)

Pe platforma web Tv a ZdV puteţi urmări şi declaraţiile primarilor care mai doresc un mandat în Jariştea şi Andreiaşu de Jos.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 3

Adaugă comentariu
tiki-taka PNL, acum 4485 zile, 20 ore, 15 minute, 39 secunde
Cind ii este in pericol cariera politica, balaoachesul castrat musca in toate partile, dar din pacate pentru el, Oprisan si-a dat seama ca PNL Vrancea nu reprezinta o forta si stie ca nu se poate baza citeste integral
pentru nini, acum 4485 zile, 21 ore, 21 secunde
Daca vrei ca oamenii din Balesti sa il voteze pe Balescu - primar de soi - pune o "pila", daca stii unde si esti in stare (altfel nu merge in tara asta), sa faca drumul dintre Mihalceni si citeste integral
Sampon_pt_javra, acum 4485 zile, 22 ore, 34 minute, 9 secunde
Va implor!!! Diseara sambata 14 ian avem treaba pe la ora 18.30 la morcovior? O mare javra ordinara a tradat: mai demult a vegheat sa se dea flota pe nimic, a indatorat tara si a sifonat banii afara citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.