Politică

Nini isi face Antena lui, Trasculescu amina Romania Ta

Iulia Crețu
1 feb 2011 1823 vizualizări
Fostul liberal ocupa de astazi functia de director la Focus TV si Focus FM u acesta spune ca nu-si va favoriza la stiri fostul partid, desi Nini Sapunaru si-a anuntat intentia de a candida la Primaria Focsani u chiar daca democrat-liberalii anuntau de anul trecut deschiderea televiziunii Romania Ta , liberalii s-au miscat mai repede u Focus TV este fosta televiziune Diplomatic, manageriata pina in 2008 de Catalin Busca

Liberalii joaca tare in asteptarea viitoarelor alegeri locale din 2012. Pregatirile incep din timp, mai ales ca PNL Vrancea se baga, din nou, in mass-media, dupa ce Catalin Busca a renuntat in 2008 la Diplomatic TV, transformata ulterior in Focus Diplomatic TV. Fostul subprefect si inspector guvernamental Manole Merchea ocupa de astazi postul de director la Focus TV si Focus FM Vrancea, potrivit unui comunicat al celor doua canale media. O miscare venita in sprijinul imbunatatirii si promovarii imaginii partidului galben, dar mai ales a lui Nini Sapunaru, liderul PNL Vrancea, care si-a anuntat intentia de a se bate pentru fotoliul de primar al municipiului de pe Milcov. Ori, fara sa te stie lumea, fara sa te vada la televizor, este cam greu sa te faci remarcat in calitate de candidat la oras, mai ales ca Sapunaru a fost ales deputat intr-un colegiu rural, Dumitresti. "Manole Merchea a fost numit in functia de manager al Focus FM si Focus TV in urma dezvoltarii activitatii Grupului de Presa Evenimentul Romanesc, detinatorul celor doua licente audiovizuale in zona judetului Vrancea" se arata in comunicatul de presa semnat de Vlad Pufu, managerul de la Buzau al companiei, care adauga ca "cele doua statii vor acorda un spatiu de emisie sporit emisiunilor de stiri si informative". Despre Merchea, noul sau angajator spune ca "este nascut in anul 1956, in Soveja; este de profesie inginer, a lucrat in agricultura de stat, a avut functii de conducere in mai multe intreprinderi; a fost subprefect de Vrancea in doua rinduri dar si inspector guvernamental". In ultima vreme, dupa ce a plecat de la ADS cu salarii compensatorii de peste 700 de milioane de lei vechi in buzunar, Manole Merchea era cunoscut mai mult ca membru PNL. Tot patronul sau spune in acelasi comunicat ca "Manole Merchea s-a autosuspendat din partid in urma cu citeva zile, pe motiv de incompatibilitate". Manole Merchea ne-a precizat ca intrarea sa in mass-media este o provocare si nu se considera "un mic mogul de provincie". Fostul liberal a precizat ca din noua postura nu va favoriza la stiri PNL, cu toate ca vechile iubiri se uita greu.


Liberalii iau fata democratilor la "vopsit" televiziuni


Merchea a refuzat sa faca precizari despre structura actionariatului statiei TV, surse oficiale precizind ca pentru preluarea televiziunii de oras ar fi sarit cu bani citiva membri al PNL Vrancea. Focus TV emite in Focsani, dar si in Odobesti si localitatile de pe Valea Milcovului. "Da, voi fi director la Focus TV si Focus FM. Este o chestiune interesanta, oferta a fost buna. Scopul pentru care am acceptat provocarea este acela ca televiziunea sa o ia pe o panta ascendenta. Ma bazez pe ceea ce stiu eu sa fac. Nu voi fi un mic mogul. In nici un caz nu voi fi mogul, iar mic nu am cum sa fiu pentru ca nu pot fi decit mare. Nu voi favoriza PNL la stiri, nici vorba, televiziunea nu va fi a niciunui partid, va fi a publicului", ne-a spus Merchea. Noul manager al televiziunii Focus TV a preferat sa tina la secret si strategia de crestere in audienta a postului TV, stiut fiind ca ratingul Focus, fosta Diplomativ TV, nu este unul de laudat, intr-o competitie locala cu cealalta televiziune, Atlas TV, sustinuta de omul de afaceri Ion Martis. De asemenea, Merchea a fost discret si in privinta salariului pe care-l va incasa ca sef de televiziune. "Vreau sa fac sa mearga postul, voi identifica acele cauze care tin postul pe panta descendenta. Procesul care va pune pe picioare postul va dura, nu se discuta acum de plecarea sau de aducerea de noi oameni. Salariul meu nu are importanta", a completat Manole Merchea.


Pufu zice ca in trecut n-a avut mina buna la alegerea sefului


Prin numirea lui Merchea director la Focus, patronul Vlad Pufu spera sa fi facut o alegere mai buna decit in trecut, aluzie la "luptele de gherila" purtate cu un fost angajat. "Sper sa fi avut o mai mare inspiratie de aceasta data, alegind un om cu experienta de viata si expertiza profesionala dovedita pina acum", spune directorul general al Grupului de Presa Evenimentul Romanesc, Vlad Pufu. Se pare ca pina la urma liberalii iau fata democrat liberalilor in ceea ce priveste investitiile media. Cu toate ca la alegerile pentru conducerea PDL Focsani, deputatul Alin Trasculescu defila suficient cu Honorius Prigoana, fiul deputatului Silviu Prigoana, anuntind ca vor viziona sediul pentru noua televiziune "Romania Ta", proiectul jurnalistic portocaliu a ramas la stadiul de"¦ proiect. Cit despre PSD, acesta ar putea cistiga de pe urma "liberalizarii" Focus TV, privind prin perspectiva aliantei semnate la centru de liderii Crin Antonescu si Victor Ponta. De asemenea, se stie foarte bine apropierea social democratilor de un anumit cotidian local, dar si de cealalta televiziune de oras. (Iulia CRETU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
, acum 739400 zile, 4 ore, 7 minute, 57 secunde
Manolo Terkea Berkea daca va proceda la fel cum a procedat cu fii-su care a darmat gardul stadionului cu masina Prefecturii, inseamna ca Pufy are viitor de aur! Bravo Nini te-ai facut iar de KK!
, acum 739400 zile, 4 ore, 7 minute, 57 secunde
Sa moara mamitica ta ca nui vei scoate mai mult pe sticla pe galbiori. Mai nene tu ai impresia ca noi nu stim cine esti... !!!!Din capatana aia cheala va esi numai gogomanii Vezi ce masina de citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.