Politică

Consilierii si-au stricat concediile sa imbogateasca zestrea orasului

Iulia Crețu
6 mar 2010 725 vizualizări
Din rapoartele de activitate ale consilierilor municipali aflam ca presa are dreptate cind ii ia in balon, ca unii au o caligrafie ingrijita si ca, pentru altii, CL este un adevarat Afganistan legislativ u doamnele din consiliu spun ca detin arta negocierii mai dezvoltata decit barbatii alesi razboinici

12 din cei 21 de consilieri locali focsaneni si-au depus rapoartele de activitate pentru anul trecut. 2009 a fost, ca de altfel fiecare an in Consiliul Local, o perioada incinsa din punct de vedere politic, cu schimbari de aliante si replici acide, lipsa de viceprimari si foarte putine reusite legislative ale alesilor municipali. In aceste vremuri de restriste, unii consilieri considera ca cetatenii trebuie sa stie ce eforturi supraomenesti fac ei pentru binele orasului. "Mi-am replanificat si mi-am fragmentat si concediul de odihna astfel incit sa nu inregistrez nici o absenta in 2009" pentru a aduce un "aport important la evitarea cresterii pretului gigacaloriei" si pentru a "determina aprobarea imprumutului pentru continuarea asfaltarii strazilor municipiului", scrie in raportul sau de activitate pesedistul George Mardare. Altii spun ca s-au batut, cu pieptul dezgolit chiar, pentru infrumusetarea municipiului. Daca dumneavoastra, cetatenii, nu ati observat schimbarea de look a "Focsangelesului", stergeti-va ochelarii. "Am sustinut fara rezerve adoptarea hotaririlor care au drept scop dezvoltarea, infrumusetarea, curatenia, spatiul verde, ca orice se construieste si se adauga la zestrea edilitara a orasului sa fie in stil modern", isi aminteste ca ar fi realizat in 2009 si democrat-liberalul Mugurel Malureanu. Colega sa, Mioara Lazar, face si o radiografie a psihicului Consiliului Local Focsani, unde convietuiesc , ca intr-un "organism complex", "consilieri cu multe initiative, «bataiosi»" si "cei cu sprit neconflictual, ce coaguleaza energii si orientari pozitive". "Nu pot sa nu remarc faptul ca ma numar printre putinele femei care au «accesat» viata publica, mai precis fac parte din cele 10,8% reprezentante ale sexului feminin la nivelul Consiliului Local, pentru intervalul 2008-2012, respectiv din 36.825 consilieri locali, sint intre cele 4.011 femei", scrie in raportul sau Mioara Lazar. Aceasta spune ca barbatii consilieri sint mai razboinici decit doamnele, care au un "orgoliu diminuat" si inclina evident "spre comunicare si negociere".


Consiliul, un "teatru de lupta"


Fiecare consilier dintre cei 12 care deja si-a facut retrospectiva anului 2009 si-a bifat realizarile in materie de initiere de proiecte, de departe cele mai multe figurind in dreptul pedelistei Mioara Lazar, aplecata in special catre domeniul social. Pentru sustinerea lor insa, consilierii au dus adevarate razboaie. Dupa cum recunoaste si consilierul liberal Doina Fodoreanu. "Apartenenta la un grup politic sau la altul a transformat de multe ori sedintele Consiliului Local Focsani in adevarate teatre de lupta, fapt ce a condus la imposibilitatea adoptarii unor proiecte de hotarire in forma cea mai apropiata de interesele cetatenilor. Acceptarea de catre clasa politica din Romania a alegerilor uninominale pentru organismul administratiei publice locale va conduce la responsabilizarea alesilor locali fata de problemele comunitatilor din care provin", scrie in raportul Doinei Fodoreanu. Printre alesii cu un singur proiect se numara social democratul Vasile Pintilie, singurul care si-a redactat raportul de mina. Apreciem sinceritatea alesului local, ocupat anul trecut si cu sefia Apelor Romane, dar si caligrafia sa ingrijita si cu bucle. In autoaprecierile alesilor municipali descoperim si referinte la adresa presei. Alesul PSD, Laurentiu Doru Felician Veber considera criticile constructive. "Am convingerea ca preocuparile mele in calitate de consilier atrag pe buna dreptate criticile sau aprecierile cetatenilor municipiului Focsani, ale membrilor organizatiei PSD, ale domnului primar, ale functionarilor publici, ale colegilor consilieri, si nu in ultimul rind ale presei care in opinia mea prezinta corect realitatea activitatilor mele constatind obiectiv unde este loc de mai bine", opineaza alesul PSD. (Iulia CRETU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
, acum 739399 zile, 12 ore, 55 minute, 30 secunde
Pana la urma, care este cel mai activ consilier local? Se poate face o ierarhie? Cei fara activitate ar trebui sa-si gaseasca alte surse de venit, daca tot nu fac nimic pentru cei care i-au votat...
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.