Politică

Parlamentarii vrinceni spera sa nu se inghete salariile

Iulia Crețu
31 ian 2009 943 vizualizări
Deputatii se feresc sa confirme necesitatea inghetarii salariilor pe 6 luni, ca masura impotriva crizei u alesii sustin ca este nevoie de protectie financiara pentru evitarea colapsului u Nica si Mustea sint optimisti si spera sa nu se dea o astfel de decizie si sa se gaseasca destui bani la buget

Deputatii vrinceni considera indreptatita, in parte, o eventuala masura de inghetare a salariilor bugetarilor pentru 6 luni, asa cum a anuntat presedintele Traian Basescu. Parlamentarii PSD si PD-L arata cu degetul "mostenirea" financiara a Guvernului Tariceanu, despre care spun ca le-a lasat pe cap un deficit bugetar de 5,2% si ca in nici un caz valoarea lui nu este de 2,3%, cit au estimat liberalii. Si cum acestuia i se adauga si tavalugul crizei mondiale, parlamentarii sint convinsi ca "stringerea curelei" trebuie sa fie un principiu de baza pentru acest an, care sa se aplice de la conducatori si pina la cetatenii de rind. Deputatul social democrat Ciprian Nica afirma ca, din punct de vedere economic, o masura de protectie financiara este necesara, insa a completat ca pe plan social, moratoriul pe salarii pentru jumatate de an va fi destul de greu de acceptat de populatie. "Este o criza economica foarte puternica, virful ei urmind sa vina in primavara-vara. Situatia se anunta critica, marile intreprinderi incep sa disponibilizeze angajati. Sper ca prin adoptarea unor masuri de protectie sa nu trecem prin situatii precum cele traversate de alte state. Un moratoriu de 6 luni, din punct de vedere social, este foarte mult pentru populatie, dar nu putem creste salariile. Guvernul trebuie sa dea drumul la investitii imediat, pentru a contrabalansa efectele crizei. Daca se va stabili inghetarea pe 6 luni, pe termen lung se vor observa efecte pozitive. Pe termen scurt insa, va stirni nemultumiri din partea populatiei", ne-a spus deputatul Ciprian Nica. Colegul sau din PD-L, deputatul Razvan Mustea, spune ca deocamdata moratoriul nu este definitiv, dar nu exclude scenariul presedintelui. Acesta completeaza ca este nevoie de o atenta cheltuire a banului public. "Nu stiu daca se va ajunge la o inghetare a salariilor. Moratoriul este o varianta, dar lucrurile nu sint in ordine. Este nevoie de o atenta cheltuire a banului public. Nu sintem dusmanii cresterii pensiilor si a salariilor. Bugetul trebuie aprobat pentru a asigura in primul rind investitii in infrastructura, ceea ce ar insemna locuri de munca, trebuie sa se inceapa absorbtia de fonduri europene, ceea ce anul trecut s-a facut in foarte mica masura, si trebuie sa se aiba in vedere si criteriile sociale", este de parere Razvan Mustea. Social democratii, care de altfel au transmis presedintelui Traian Basescu prin Mircea Geoana ca nu sint de acord cu inghetarea salariilor, sustin ca o astfel de masura ar lovi in principal in cei cu venituri reduse. "Noi, parlamentarii, nu facem astfel de calcule cu pixul in mina. Daca specialistii sustin astfel de decizii, trebuie sa restringem cheltuielile putin. Eu sper sa nu fie pe 6 luni, doctrina noastra este sa marim treptat pensiile si salariile", a completat deputatul din Colegiul Adjud, Ciprian Nica. Impunerea moratoriului pe salarii depinde, in acceptiunea democratului Mustea, si de negocierile dintre Guvern, pe de o parte, si sindicate si patronate, de cealalta. "In mediul privat ma indoiesc ca vor creste salariile. La stat, depinde mult de intelegerile dintre Guvern, sindicate si patronate. Probabil ca si aici se vor ingheta salariile pentru citeva luni, pentru ca apoi sa urmeze o crestere graduala si diferentiata intre bugetari", a mai spus Razvan Mustea. Parlamentarii vrinceni anunta ca bugetul s-ar putea adopta in aceste zile. De la Bucuresti razbat insa anumite neintelegeri cu privire la procentele destinate ministerelor. Abia la votarea bugetului se va vedea cit de mult va stringe Romania cureaua si cit se vor putea intinde bugetarii la salarii marite. (Iulia CRETU)



Pensii marite in doua transe


Surse politice citate de Mediafax anunta o crestere a pensiilor in acest an cu 5 procente. Marirea se va realiza in doua transe, astfel incit pensia minima garantata sa fie de 350 lei. Potrivit acestei decizii, pensionarii ar urma sa primeasca 3% mai mult din aprilie, urmind ca in octombrie sa se mai adauge 2%. Presedintele Casei Nationale de Pensii anunta ca punctul de pensie va creste pina la 45% din salariul mediu brut prognozat pe 2009, din prima zi a lunii urmatoare celei in care va fi aprobat bugetul de stat. (I. C.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.