Politică

Liberalii adulmeca guvernarea de la Focsani

Doina Ganea
24 ian 2009 2360 vizualizări
Liberalii cred ca in contextul actualei aliante politice ei pot reveni la Guvernare u fostul ministru Ludovic Orban a confirmat ca doreste sefia PNL, dar nu si faptul ca vizita la Focsani ar fi legata de un sprijin al liberalilor vrinceni u deputatul Nini Sapunaru a anuntat ca va tocmi avocati pentru directorii ce vor fi demisi pe nedrept

Dupa mai bine de o luna de tacere, liberalii vrinceni revin in atentia publica afirmindu-si pe de o parte sprijinul pentru sefii de institutii care vor fi schimbati din functii de actuala guvernare, iar pe de alta parte anuntind o posibila revenire la guvernare. Ieri, organizatia PNL Vrancea a gazduit un adevarat desant liberal compus din vicepresedintii Ludovic Orban si Varujan Vosganian, fosti ministri in cabinetul Tariceanu. Vizita liderilor centrali a fost motivata de manifestarile prilejuite de sarbatorirea celor 150 de ani de la Unirea Principatelor. Liderii PNL au sustinut, printre altele, ca PD-L si PSD se vor certa cit de curind, lasind cale libera reveniri lor la guvernare. Vicepresedintele PNL, Varujan Vosganian, a afirmat ca la o luna de la punerea bazelor coalitiei PDL "" PSD, deja au aparut disensiuni intre cele doua formatiuni. Fostul ministru considera ca social-democratii deja pierd teren si unii se simt oprimati, existind in sinul partidului "sentimentul pierderii identitatii si a electorarului", in timp ce democrat-liberalii nu vor accepta o opozitie in vederea apropiatelor alegeri prezidentiale. "Prin urmare, in urmatoarele luni exista sansa unui esec total al acestei guvernari, facind posibila revenirea PNL-ului la guvernare. Cred ca este posibil acest lucru, pentru ca in acest moment guvernarea este instabila. Sint doua categorii de surse de insatisfactii: una a PSD-ului, in care se simte o criza de identitate, si alta a PD-ului, care nu va dori sa imparta beneficiile guvernarii cu PSD. Mai mult, vor intra intr-un conflict direct incepind cu lunile viitoare, avind in vedere viitoarea campanie prezidentiala", a opinat vicepresedintele PNL, Varujan Vosganian. Referindu-se la recenta schimbare a prefectului de Vrancea, Dragos Mircea, si la preconizatele demiteri ale sefilor de institutii deconcentrate, presedintele PNL Vrancea, deputatul Nini Sapunaru, a anuntat ca partidul isi va sprijini directorii care nu vor sa cedeze functiile. In conferinta de presa care a avut loc ieri, Nini Sapunaru a declarat ca celor care nu-si vor da demisia din posturile vizate de celelate partide politice le va acorda sprijin prin angajarea de avocati. "Cei care sint profesionisti si nu vor sa-si dea demisia, care si-au obtinut posturile prin concurs, fiind bine pregatiti, le vom angaja avocati, sprijinindu-i astfel intr-un demers in justitie", a declarat deputatul Nini Sapunaru. La rindul sau, vicepresedintele PNL, Varujan Vosganian, a confirmat faptul ca acest proiect al partidului exista la nivel national.


Prieteni de la "debarcare" pentru debarcare?


Desi nu au negat, liberalii au fost destul de evazivi cu privire la cel de al doilea motiv al prezentei lui Ludovic Orban la Focsani, avind in vedere faptul ca acesta a anuntat de curind ca rivneste locul lui Calin Popescu Tariceanu in partid si ca va candida la urmatoarele alegeri pentru sefia PNL. Este stiut faptul ca, anul trecut, atit in campania deputatului Nini Sapunaru de la locale cit si in cea de la generale, fostul ministru al Transporturilor a fost o prezenta constanta in Vrancea. Ludovic Orban nu a recunoscut, dar nici nu infirmat ca un posibil motiv al vizitei la Focsani ar putea fi si acela de a se asigura de sprijinul organizatiei judetene pentru candidatura sa la sefia partidului. "Nu am ascuns ca vreau sa candidez. Nu ascund nici faptul ca la Vrancea am foarte multi prieteni, dar pina la alegeri mai este vreme. Nu e cazul acum, pentru ca nu a inceput campania", a declarat Ludovic Orban. Un raspuns la fel diplomat l-a dat si deputatul Nin Sapunaru. "Eu cu dl Orban si cu dl Crin Antonescu sintem prieteni inca din 1990, de la debarcare, ca sa spunem asa. Nu se pune problema, deocamdata", declarat Nini Sapunaru. Vicepresedintele Ludovic Orban va participa astazi la sarbatorirea zilei de 24 ianuarie, iar in staff-ul sau vor fi si liberali vrinceni. (Doina GANEA)


  • Autostrazile in pericol


  • Prezent la Focsani, fostul Ministru al Transporturilor, Ludovic Orban, s-a declarat sceptic in privinta promisiunilor actualului guvern legate de construirea autostrazilor si centurilor ocolitoare a oraselor mari. Liberalul s-a aratat sceptic deoarece din datele pe care le are, stipulate si in proiectul de buget, sint insuficiente fonduri pentru realizarea acestei prioritati pe care o reprezinta infrastructura tarii. "Dupa cum arata cifrele din proiectul de buget, pe care le are si actualul ministru Radu Berceanu, dar despre care inca nu spune nimic, din spirit de solidaritate cu actualul Guvern, in Romania se va incetini grav ritmul constructiei autostrazilor, soselelor nationale si a centurilor de ocolire a oraselor mari. Guvernul isi bate joc de prioritatea Romaniei, adica de infrastructura", a declarat fostul ministru liberal. (D. G.)


    În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

    Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

    Comentarii: 1

    Adaugă comentariu
    , acum 739399 zile, 19 ore, 36 minute, 25 secunde
    Nu cred ca ritmul va fi mai lent decat in perioada cand domnul Ministru -artist se ocupa de aceasta infrastructura in formare. Ii propun ca pe viitor pentru ca tot nu mai are o ocupatie la nivel inalt citeste integral
    Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
    Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
    1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
    2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
    3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
    4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
    Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
    Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
    Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.