Politică

Şefii tuturor caselor de asigurări au fost suspendaţi, Mihai Copaci a scăpat

Raluca Manolache
2 oct 2015 2881 vizualizări
Aceasta pentru că în vară Mihai Copaci a fost revocat din funcţie şi în prezent ocupă postul în interimat

Şefii tuturor caselor judeţene de asigurări de sănătate din ţară au fost suspendaţi de mai marii de la Bucureşti pentru că s-au actualizat indicatorii de performanţă, dar Mihai Copaci a scăpat, din nou. “În urma actualizării indicatorilor de performanţă, contractele de management ale preşedinţilor-directori generali ai caselor judeţene de asigurări de sănătate au încetat în data de 30 septembrie 2015. Până la organizarea concursurilor de ocupare a acestor funcţii, au fost numiţi preşedinţi-directori generali interimari, persoane care îndeplinesc condiţiile necesare pentru această funcţie. Totodată, se urmăreşte responsabilizarea preşedinţilor-directori generali, manageri locali ai sistemului public de sănătate, prin operaţionalizarea şi cuantificarea mai clară şi obiectivă a rezultatelor activităţii lor. Astfel, numărul indicatorilor de performanţă a crescut de la 65 la 111”, se menţionează într-un comunicat al CNAS. Cu toate acestea, juristul Mihai Copaci, şeful CAS Vrancea, nu îşi pierde pentru moment funcţia. Aceasta în condiţiile în care în vară acesta a fost revocat din funcţie şi în prezent ocupă postul în interimat. “La acest moment nu s-a primit niciun ordin de revocare din funcţie pentru că această situaţie s-a întamplat acum două luni. În acest moment, sunt preşedinte director general interimar pană la organizarea concursului de către CNAS”, a precizat Mihai Copaci. Nu trebuie să uităm că Mihai Copaci şi-a recaştigat postul în instanţă. Cu toate acestea, oficialii de la Bucureşti au făcut recurs la decizia dată de magistraţii Curţii de Apel Galaţi. (Raluca MANOLACHE)
 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.