Politică

Primarii aşteaptă pană în iulie să vadă dacă primesc bani

Mihai Boicu
2 iun 2015 1451 vizualizări
Prima rectificare bugetară va avea loc în luna iulie, după cum a anunţat premierul Victor Ponta recent

Pană atunci, sunt şapte primării din Vrancea, cinci de comune şi două de oraşe, care nu au primit fonduri la repartizara bugetului din acest an şi se confruntă cu o situaţie dificilă. Alte 21 de localităţi rurale mari au avut alocate fonduri mai puţine decat anul trecut. În ciuda acestei situaţii şi a faptului că sunt localităţi unde nu se mai plătesc decat facturile curente, în Vrancea este linişte şi nu se întamplă nimic, la fel cum este peste tot în ţară. Chiar dacă numărul localităţilor care au primit mai puţini bani este mai mic decat al acelora cărora li s-a repartizat mai mult, sunt mai mulţi locuitori în comunele şi oraşele afectate, decat în restul judeţului.  Liniştea se datorează, din informaţiile noastre, faptului că nimeni nu vrea să deranjeze şi să-i facă probleme lui Marian Oprişan, preşedintele PSD Vrancea şi al Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din Romania, care se pare că îşi doreşte să nu fie văzut ca un protestatar. Unii social – democraţi din fruntea primăriilor locale speră că acesta va rezolva problema prin influenţa sa la nivel central, în linişte. Pană atunci, banii au început să se termine deoarece doar prima parte a anului este mai bogată în încasări. Ministerul Finanţelor a anunţat că va face la jumătate a anului o evaluare a noii împărţiri a bugetului, potrivit căreia toate comunele trebuie să aibă un buget de 1,5 milioane lei. Nimeni nu garantează însă că Guvernul va da banii pe care primăriile i-au primit în minus faţă de anul trecut. (Mihai BOICU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
cetatean, acum 3250 zile, 8 ore, 52 minute, 38 secunde
daca primarii se vaita ca nu sunt bani sa faca reducere de personal ,la primaria Timboesti sunt foarte multi salariati care taie frunza la ciini unii au o greata pe ei nici nu stiu care este obiectul citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.