Politică

Proiect de monitorizare a activităţii consilierilor judeţeni

Mihai Boicu
24 mai 2015 979 vizualizări
Mai multe organizaţii au lansat un proiect de monitorizare a activităţii consiliilor judeţene, pentru creşterea gradului de transparenţă.De asemenea, se urmăreşte o implicarea activă a cetăţenilor

Asociaţia Centrul pentru Politici Publice din Cluj a lansat proiectul “Cetăţenie activă pentru o bună guvernare locală transparentă” care se desfăşoară în perioada martie 2015 – aprilie 2016. “În contextul general, în care Consiliile Judeţene din România gestionează mai multe fonduri publice decât municipiile, oraşele şi comunele, ne dorim ca activitatea acestor autorităţi publice alese să fie mai transparentă şi să oferim cetăţenilor resursele pentru o decizie informată la alegerile locale din 2016. În 2013, cele 48 de Consilii  - judeţene şi Consiliile Locale din Municipiul  Bucureşti (incluzând cele şase sectoare) au realizat 34,01% din totalul veniturilor şi 34,62% din totalul cheltuielilor publice locale. Adică cele 41 de Consilii judeţene şi municipiul Bucureşti cu gestionat cu 10,79% mai multe fonduri publice decât cele 109 municipii, cu 405,37% mai multe fonduri decât cele 216 oraşe şi cu 26,93% mai multe fonduri decât cele 2801 comune”, se arată într-un comunicat de presă al Asociaţiei Centrului pentru Politici Publice din Cluj Napoca. Parteneri în proiect sunt Centrul pentru Dezvoltare Socială CEDES (Sighişoara), Fundaţia Civitas pentru Societatea Civilă (Odorheiu Secuiesc), Centrul de documentare şi informare publică (Iaşi) şi Centrul de Resurse pentru participare publică CeRe (Bucureşti). În cadrul proiectului va fi analizată activitatea tuturor celor 41 de consilii judeţene şi se va urmări promovarea şi sprijinirea cetăţeniei active în responsalibizarea aleşilor locali şi îmbunătăţirea politicilor publice locale. Iniţiatorii proiectului vor ca prin campanii naţionale de advocacy, în care vor fi implicaţi direct cetăţenii, să crească nivelul de adoptare a metodelor de transparenţă proactivă şi din oficiu la nivelul autorităţilor publice din România. 700 de cetăţeni activi vor promova şi susţine online campaniile publice de mobilizare, iar 1575 de consilieri  vor beneficia de o recomandare de politică publică privind modificarea Regulamentul de organizare şi funcţionare. Rapoartele de activitate ale consilierilor judeţeni  vor fi centralizate pe o platfomă online, pentru a fi folosite de cetăţeni ca sursă de informare pentru formarea preferinţelor electorale la alegerile locale de anul viitor. (Mihai BOICU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.