Politică

Vicepremierul Gabriel Oprea, aşteptat sambătă la Focşani

Iulia Crețu
19 iun 2014 1435 vizualizări
Uneperiştii din Regiunea de Sud-Est a Romaniei se vor întalni în week-end, la Focşani, cu reprezentanţii conducerii centrale a partidului. Potrivit unei informări oficiale, organizaţia judeţeană UNPR Vrancea va găzdui sâmbătă, întâlnirea conducerii centrale a partidului cu membrii din Regiunea II Sud Est

“La eveniment vor participa preşedintele UNPR , viceprim-ministrul Gabriel Oprea, preşedintele UNPR Bucureşti, primarul Neculai Onţanu, secretarul general adjunct, senatorul Ion Toma, coordonatorul regiunii, deputatul Laurenţiu Chirvăsuţă, preşedinţii organizaţiilor judeţene din Vrancea, Galaţi, Brăila, Tulcea, Constanţa şi Buzău, împreună cu deputaţii şi senatorii din fiecare judeţ al regiunii”, transmite Biroul de presă al UNPR.
Întâlnirea va avea loc la sediul partidului de pe strada Tinereţii nr. 5, unde sâmbătă, la ora 11.00, va avea loc şi o întalnire cu presa. (I. CREŢU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.