Politică

Primarii vor ca marii proprietari de păduri să nu mai fugă de impozit

Mihai Boicu
17 feb 2014 2300 vizualizări
Edilii au reclamat că pădurile sunt trecute în randul celor protejate de lege pentru a nu se mai plăti impozite, deşi sunt exploatate u "Scolopax a venit cu hartie de la ITRSV că pădurea este protejată”, a susţinut primarul din Dumitreşti, la ultima şedinţă a Asociaţiei Comunelor din Romania

Primarii sunt nemulţumiţi de faptul că marii proprietari de păduri au o portiţă prin care evită plata impozitului pe păduri. Aceştia trec suprafeţe păduri din grupa a II –a în grupa I, în care sunt copacii protejaţi de lege, fiind astfel scutiţi de plata impozitelor. În această situaţie se află firma Scolopax, cel mai mare proprietar privat de păduri din ţară, controlat de fondul de investiţii al universităţii americane Harvard. Firma Scolopax deţine 32.500 ha de păduri în ţara noastră, cea mai mare suprafaţă se află pe teritoriul judeţului Vrancea, respectiv 13.630 ha, restul fiind împărţită în alte 20 de judeţe. Suprafeţe importante se mai află pe raza judeţului Galaţi, circa 2.300 ha şi Vaslui, circa 1.800 ha. Cum are o suprafaţă mare de pădure în Vrancea, Scolopax a înfiinţat la Focşani propriul ocol silvic privat, SC Oriolus, care administează pădurile societăţii. “Scolopax a trecut pădurile de la grupa a II –a la grupa I şi nu plătesc impozit la primărie, în timp ce proprietarii de 1 hectar sau 2 hectare de pădure nu reuşesc să facă nici amenajament silvic. Omul se uită la celălalt că poate să exploateze pădurea, iar el nu. Legea trebuie să îi protejeze şi pe micii proprietari”, a spus Ştefan Moscu, primarul comunei Cîrligele. Şi primarul din Dumitreşti, Petrică Dogaru, a acuzat la ultima şedinţă a filialei Asociaţiei Comunelor din Romania fuga de impozit a marilor proprietari de păduri. “Curtea de Conturi a fost în anul 2012 în control şi a constatat că marii proprietari de păduri trebuie să achite impozite. Scolopax a venit cu hartie de la Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi Vanătoare (ITRSV) că pădurea este protejată. Este pădurea din care se exploatează masiv”, a spus primarul din Dumitreşti. De menţionat că americanii vor să vandă pădurile din ţara noastră, după scandalul în care a fost implicat reprezentantul acestora, reţinut la finalul lunii ianuarie de către Direcţia Naţională Anticorupţie. Este vorba despre Dragoş Lipan Secu, administrator delegat al acestei firme şi a soţiei sale, Mariana Lipan Secu, acuzaţi de luare de mită şi spălare a banilor în legătură cu achiziţiile de păduri. Deputatul liberal Nini Săpunaru, preşedintele Comisiei de Agricultură din Camera Deputaţilor, a declarat că nu le poate da primarilor un răspuns direct în legătură cu schimbarea regimului suprafeţelor forestiere. “Codul Silvic defineşte ce înseamnă pădure. Nu pot să spun  nimic pană nu citesc articolul de lege. S-ar putea ca modificarea să fie necesară în Codul Fiscal”, a spus Nini Săpunaru, la ultima şedinţă a filialei Asociaţiei Comunelor. (Mihai BOICU)



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.