Educație

Vrancea a sărbătorit limba română la Odobeşti

Ziarul de Vrancea
31 aug 2017 2434 vizualizări

Casa de Cultură din Odobeşti a fost ieri un templu al identităţii şi culturii române. Având ca punct de plecare omagierea scriitorului Constantin Virgil Gheorghiu, manifestarea s-a transformat într-o pledoarie pentru cunoaşterea şi păstrarea indentităţii naţionale şi locale.

 Alături de odobeşteni, de dascălii Şcolii, de slujitorii Bisericii, de Clubul „Femina”, la eveniment au participat preoţi şi profesori din localităţile vecine, iar surpriza a constituit-o prestaţia extraordinară a Corului Parohiei din Ireşti, condus de Pr. Ionel Miron. După o scurtă prezentare a arheologiei limbii române şi a unui excurs prin viaţa şi opera scriitorului Constantin Virgil Gheorghiu, la acest simpozion sui generis au fost invitaţi să ia cuvântul oaspeţii. Despre limba română şi contribuţia Vrancei a vorbit Prof. Univ. Costică Neagu, care a şi recitat din poemele nemuritoare ale negrileşteanului Dumitru Pricop. În aceeaşi notă a continuat Profesorul Ştefan Neagu, care a amintit invitaţilor că pe 30 august se prăznuieşte mitropolitul​ Varlaam, autorul „Cazaniei”, adică a „Cărţii româneşti de învăţătură”, carte care a deschis drumul limbii române literare. Intervenţii de suflet au avut şi Pr. Dodică Fusaru de la Parohia „Adormirea Maicii Domnului-Precista” din Focşani, Pr. Ionel Miron de la Parohia din Ireşti-Vidra, Prof. Vasile Chiper de la Colegiul Naţional Unirea şi Pr. Gabriel Macovei de la Parohia „Sf. Dimitrie” din Broşteni

 

Corul din Ireşti, adevărată simbioză dintre Şcoală şi Biserică

 

Dacă discursurile s-au adresat în egală măsură raţiuni şi laturii afective, melodiile interpretate de Corul Parohiei din Ireşti au impresionat până la lacrimi auditoriul, confirmând cuvintele preotului dirijor, care amintise în   cuvântul său că limba română este una dintre cele mai frumoase limbi cântate. Nu trebuie uitat că reuşita acestui cor se datorează muncii preotului şi a copiilor, cu sprijinul și implicarea activă a directorului Şcolii „Valeriu D. Cotea”, Prof. Marius Pintea, care a participat efectiv la deplasarea Corului la Odobești. Cu alte cuvinte, ce nu pot politicienii de 27 de ani, pot doi oameni, preotul satului și directorul Școlii. Altfel spus, renașterea satului românesc distrus de politicieni în acești 27 de ani poate veni numai prin de la cele două instituții fundamentale: Biserica și Școala. Felicitări celor care au realizat acest eveniment de suflet la Odobești și au demonstrat că România profundă există și, indiferent de cine conduce Ministerul Educației sau Ministerul Culturii, limba română trăiește prin aceste comunități care iubesc necondiționat România pentru că este patria limbii române! 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.