VIDEO Astăzi despre unul dintre cei mai interesanți și valoroși creatori de poezie modernă: Nichita Stănescu - poetul necuvintelor - 40 de ani de la trecerea sa în lumea umbrelor
Nichita Stănescu (n. 31 martie 1933, Ploiești, România – d. 13 decembrie 1983,[3] București, RS România) a fost un poet, scriitor și eseist român, ales membru post-mortem al Academiei Române.
Este considerat de critica literară și de publicul larg drept unul dintre cei mai importanți scriitori de limbă română, pe care el însuși o denumea „dumnezeiesc de frumoasă”[5]. Nichita Stănescu aparține, temporal și formal, neo-modernismului românesc din anii 1960 - 1970. Nichita Stănescu a fost considerat de către unii critici literari, precum Alexandru Condeescu[6] și Eugen Simion,[7] un poet de o amplitudine, profunzime și intensitate remarcabilă, făcând parte din categoria foarte rară a inovatorilor lingvistici și poetici.
A fost laureat al Premiului Herder.
Familia
Tatăl poetului, Nicolae Hristea Stănescu, s-a născut la 19 aprilie 1908. Linia sa genealogică are la origine țărani prahoveni veniți la oraș, în Ploiești, la începutul anilor 1800. Mai apoi, foștii țărani prahoveni au devenit meșteșugari și comercianți ploieșteni, precum bunicul poetului, Hristea Stănescu, specializat în producerea și comercializarea unor țesături grele de tipul abalei.
Mama sa, Tatiana Cereaciuchin, s-a născut în ziua de 16 februarie 1910, la Voronej.Tatăl Tatianei a fost fizicianul și generalul Nikita Cereaciuchin.
Ca urmare a Revoluției din Octombrie, generalul Cereaciuchin se refugiază discret și rapid împreună cu familia sa, formată din soție și două fete, în România, inițial în Constanța și ulterior la Ploiești, unde se stabilesc.
Aici, în orașul petroliștilor dar și al lui Ion Luca Caragiale, viitorii părinți ai lui Nichita se vor întâlni și căsători la 6 decembrie 1931.
Întâiul lor născut va purta, emblematic, prenumele ambilor bunici, al generalului-fizician rus și al comerciantului român, Nichita (și) Hristea Stănescu
Educație
În perioada 1944 - 1952 a urmat Liceul „Sfinții Petru și Pavel” din Ploiești, iar între 1952 - 1957 a urmat cursurile Facultății de Filologie a Universității din București.
Viața personală
În 1952, s-a căsătorit cu Magdalena Petrescu, dar cei doi se vor despărți după un an. În 1962 s-a căsătorit cu poeta și eseista Doina Ciurea, din a cărei dragoste se va plămădi tema volumului O viziune a sentimentelor. Ulterior, fiind împreună cu poeta și autoarea Gabriela Melinescu, se vor inspira reciproc în a scrie și a construi universuri abstracte. În 1982 se căsătorește cu Todorița (Dora) Tărâță.
Din spusele lui Ștefan Augustin Doinaș, în vara lui 1977, atunci când s-a împrietenit cu Nichita, acesta era deja dependent de alcool, mai precis - de vodcă. Crizele hepatice ale poetului s-au înrăutățit spre 1981, când a și fost internat la Spitalul Fundeni. Doi ani mai târziu, s-a stins din viață în noaptea de 12 spre 13 decembrie.
Activitatea literară
1955 - Nichita și-a adunat poeziile sale „bășcălioase” într-un volum numit Argotice — cântece la drumul mare și publicat foarte târziu, după moartea sa, în 1992, de Doina Ciurea
1957 - În luna martie, Nichita Stănescu debutează simultan în revistele „Tribuna” din Cluj și în „Gazeta literară” cu trei poezii.
1957-1958 - Este pentru scurt timp corector și apoi redactor la secția de poezie a Gazetei literare (director, Zaharia Stancu).
1960 - La sfârșitul anului debutează cu volumul Sensul iubirii.
1963 - Are loc prima călătorie peste hotare a poetului în Cehoslovacia.
1964 - Apare la începutul anului O viziune a sentimentelor, un volum cu care poetul primește Premiul Uniunii Scriitorilor. O cunoaște pe poeta Gabriela Melinescu, și în tensiunea relației lor poetul creează cele mai explozive poeme ale sale.[judecată de valoare]
1965 - Apare în martie volumul de poezii Dreptul la timp.
1966 - Publică la Editura Tineretului volumul 11 elegii. Elegiile vor apărea integral însă abia în anul următor, în prima sa antologie, Alfa.
1967 - Trei volume ale sale sunt tipărite: Roșu vertical, antologia Alfa și volumul de poezii Oul și sfera.
1969 - Tipărește Necuvintele, care primește Premiul Uniunii Scriitorilor. Mai apare și volumul de poezii Un pământ numit România. Este numit redactor-șef adjunct al revistei „Luceafărul”, alături de Adrian Păunescu.
1970-1973 - Este redactor-șef adjunct la „România literară”, revistă condusă de Nicolae Breban.
1970 - Publică volumul În dulcele stil clasic și a doua antologie din opera sa cu un titlu neutru, Poezii. Susține o rubrică lunară în revista „Argeș”.
1971 - Apar în Iugoslavia două cărți traduse: Belgradul în cinci prieteni, ediție bilingvă de poezii inedite și Nereci (Necuvintele).
1972 - Publică două noi volume de poezii: Belgradul în cinci prieteni și Măreția frigului. Pentru volumul de eseuri Cartea de recitire obține pentru a treia oara Premiul Uniunii Scriitorilor.
1973 - Scoate o antologie de poezii de dragoste Clar de inimă.
1974 - În martie, de ziua lui, are o revelație a morții sub forma unui îngrozitor tunel oranj.
1975 - Obține pentru ultima oară Premiul Uniunii Scriitorilor și i se atribuie Premiul internațional „Johann Gottfried von Herder”. Tipărește cea de-a patra antologie a sa, Starea poeziei, în colecție Biblioteca pentru toți. Devine publicist comentator la „România literară”. Se mută în ultima sa locuință, din Str. Piața Amzei nr. 9.
1977 - La 4 martie poetul încearcă, în zadar, să-l salveze pe prietenul său Nicolae Ștefănescu, și este lovit de un zid care s-a prăbușit după cutremur. În urma șocului suferă o paralizie de scurtă durată a părții stângi a corpului care va lăsa ceva sechele și după vindecare.
Scriitorul suedez Arthur Lundkvist îl propune Academiei Suedeze pentru includerea pe lista candidaților la Premiul Nobel.
1978 - Publică volumul de poezii Epica Magna, care primește în același an premiul „Mihai Eminescu” al Academiei Române
1979 - Lansează volumul de poezii Opere imperfecte.
Editura Narodna Kultura din Bulgaria îi publică volumul Bazorelief cu îndrăgostiți, traducător Ognean Stamboliev.
Se presupune că a fost nominalizat de Academia Suedeză la Premiul Nobel pentru Literatură, alături de Max Frisch, Jorge Borges, Leopold Sedar Senghorn. Laureatul va fi poetul grec Odysseas Elytis. De obicei sunt nominalizați într-un singur an, în etapa finală, trei sau patru scriitori, dar nu se cunoaște acest lucru decât după desecretizarea voturilor, care este dezvăluită după 50 de ani. Deci nu știm dacă Nichita Stănescu a fost nominalizat la premiul Nobel sau doar propus, cum sunt, de altfel, mulți scriitori.
1980 - Discul „Nichita Stănescu - o recitare”, realizat de Constantin Crișan în colaborare cu Augustin Frățilă, este pus în vânzare de Casa de discuri Electrecord. Vizitează Satu Mare, fiind acompaniat de scriitorii Gheorghe Pituț, Petre Got, Ion Iuga, Mihai Olos, George Vulturescu, Radu Ulmeanu, Alexandru Pintescu.
1981 - În august are prima criză hepatică. Aceste crize vor continua în toamnă și poetul se internează la spitalul Fundeni.
1982 - În februarie moare tatăl poetului. Volumul Noduri și semne, subintitulat Recviem pentru moartea tatălui este o selecție din tot ce a scris poetul de la ultima sa apariție editorială.
În iulie se căsătorește cu ultima sa soție, Todorița Tărâță (Dora). Călătorește prin Macedonia și Iugoslavia, înainte să-și fractureze piciorul stâng în luna noiembrie în Vrancea, accident care-l va imobiliza în casă timp de șase luni.
1983 - La finele lunii ianuarie, Nichita Stănescu și Aurelian Titu Dumitrescu solicită directorului Editurii Albatros, Mircea Sântimbreanu, publicarea între coperte a lucrării Antimetafizica, Nichita Stănescu însoțit de Aurelian Titu Dumitrescu.
1983 - La 31 martie, la împlinirea a 50 de ani de viață, poetului i se organizează o sărbătorire națională.
Continuă să-i apară traduceri ale poeziilor peste hotare, în special în Iugoslavia. În timpul unei călătorii în această țară va avea o criză foarte gravă, ce necesită intervenția medicilor.
1985 - Apare volumul inedit Antimetafizica, Nichita Stănescu însoțit de Aurelian Titu Dumitrescu, Editura Cartea Românească, 1985, (inițial Nichita Stănescu și Aurelian Titu Dumitrescu au publicat în întregime Antimetafizica în suplimentul literar al „Scânteii Tineretului”, în 1983).
1992 - Este editată Argotice — cântece la drumul mare, subintitulată „poezii”, ediție alcătuită, îngrijită și prefațată de Doina Ciurea, București, Editura Românul, 1992.
2001 - În Bulgaria, la Editura Zaharie Stoyanov,Sofia - colectia Ars Poetika apare O viziune a sentimentelor, traducere și prefață Ognean Stamboliev. Volum premiat de Uniunea traducătorilor din Bulgaria și Soros.
2012 - Reprezentat cu trei poeme (maximum) în Testament - Anthology of Modern Romanian Verse - Bilingual Edition (English/Romanian) - Testament - Antologie de Poezie Română Modernă - Ediție Bilingvă (Engleză/Română) - (antolog și traducător Daniel Ioniță, Editura Minerva 2012 - ISBN 978-973-21-0847-5)
+ Ordinea cuvintelor - 300 poeme - traducerea,prefata si tabel cronologic de Ognean Stamboliev, ed Avangardprint, Bulgaria, 2013
Premii literare
1964 Premiul Uniunii Scriitorilor pentru volumul de poezii O viziune a sentimentelor
1969 Premiul Uniunii Scriitorilor pentru volumul de poezii Necuvintele
1972 Premiul Uniunii Scriitorilor pentru volumul de eseuri Cartea de recitire
1975 Premiul Uniunii Scriitorilor pentru antologia de poezie “Starea poeziei” (selecție de autor)
1975 Premiul Internațional „Gottfried von Herder”
1978 Premiul „Mihai Eminescu” al Academiei Române pentru volumul de poezii Epica Magna
1982 Premiul „Cununa de Aur” al Festivalului internațional Serile de Poezie de la Struga (Macedonia iugoslavă)
Operele lui Nichita Stănescu
Volume antume publicate cronologic:
Sensul iubirii, 1960, Editura de Stat pentru Literatură și Artă
O viziune a sentimentelor, 1964, Editura pentru Literatură
Dreptul la timp, 1965, Editura Tineretului
11 elegii, 1966, Editura Tineretului
Roșu vertical, 1967
Alfa, 1967, Editura Tineretului
Oul și sfera, 1967, Editura pentru Literatură
Laus Ptolemaei, 1968, Editura Tineretului
Necuvintele, 1969, Editura Tineretului
Un pământ numit România, 1969, Editura Militară
În dulcele stil clasic, 1970, Editura Eminescu
Poezii, 1970, Editura Albatros
Belgradul în cinci prieteni, 1972, Editura Dacia
Cartea de recitire, 1972, Editura Dacia
Măreția frigului. Romanul unui sentiment, 1972, Editura Junimea
Clar de inimă, 1973, Editura Junimea
Starea poeziei, 1975, Editura Minerva
Epica Magna, 1978, Editura Junimea
Opere imperfecte, 1979, Editura Albatros
Carte de citire, carte de iubire, 1980, Editura Facla
Noduri și semne, 1982, Editura Cartea Românească
Oase plîngînd, 1982
Respirări, 1982, Editura Sport-Turism
Strigarea numelui, 1983, Editura Facla
Antimetafizica
Prezență în antologii
Testament - Anthology of Modern Romanian Verse - Bilingual Edition (English/Romanian) - Testament - Antologie de Poezie Română Modernă - Ediție Bilingvă (Engleză/Română) - (Daniel Ioniță, Editura Minerva 2012 - ISBN 978-973-21-0847-5)
Pieta - Eine Auswahl rumänischer Lyrik, Dionysos, Boppard, 2018, în traducerea și selectarea lui Christian W. Schenk, ISBN 9781977075666
Citate referitoare la condiția poetului
„Poetul, ca și soldatul, nu are viață personală.” [9]
„Schimbă-te în cuvinte, precum îți zic.” [10]
„Este foarte greu să translezi în noțiune ceea ce nu are caracter noțional. Poezia nu are caracter noțional, deși folosește noțiunea ca și cărămidă în construcție. Sensul ei final este un sens emoțional, metaforic și vizionar. A confunda materialul cu sensul materialului este un lucru foarte la îndemână și foarte păgubitor.” [11]
„A vorbi despre limba în care gîndești, a gîndi - gîndire nu se poate face decît numai într-o limbă - în cazul nostru a vorbi despre limba română este ca o duminică. Frumusețea lucrurilor concrete nu poate fi decît exprimată în limba română. Pentru mine iarba se numește iarbă, pentru mine arborele se numește arbore, malul se numește mal, iar norul se numește nor. Ce patrie minunată este această limbă! Ce nuanță aparte, îmi dau seama că ea o are! Această observație, această relevație am avut-o abia atunci cînd am învățat o altă limbă".
„Nu spun că alte limbi, alte vorbiri nu ar fi minunate și frumoase. Dar atît de proprie, atît de familiară, atît de intimă îmi este limba în care m-am născut, încît nu o pot considera altfel decît iarbă. Noi, de fapt, avem două părți coincidente; o dată este patria de pămînt și de piatră și încă odată este numele patriei de pămînt și de piatră. Numele patriei este tot patrie. O patrie fără de nume nu este o patrie. Limba română este patria mea. De aceea, pentru mine, muntele munte se zice, de aceea, pentru mine iarba iarbă se spune, de aceea, pentru mine, izvorul izvorăște, de aceea, pentru mine, viața se trăiește.”[12]
Note
^ Autoritatea BnF, accesat în 10 octombrie 2015
^ a b Autoritatea BnF, accesat în 10 octombrie 2015
^ Membrii Academiei Române din 1866 până în prezent – S
^ Perfecțiunea nu are de-a face cu arta
^ Prefață la volumul Ordinea cuvintelor, București, Editura Cartea Românească, 1985
^ Prefață la Nichita Stănescu - Opere, vol. I, București, Editura Univers Enciclopedic, 2002
^ a b c Nichita Stănescu, „îngerul blond“, ar fi împlinit astăzi 79 de ani. Citește câteva citate memorabile, 31 martie 2012, A.M.O, Adevărul, accesat la 31 martie 2012
^ Versuri din poezia Poetul ca și soldatul
^ Versurile finale ale poeziei Daimonul meu către mine, o poezie de Nichita Stănescu, cea de închidere a volumului Epica Magna, apărut în 1978.
^ Interviu luat lui Nichita Stănescu de către Alexandru Stark
^ N.Stănescu, Amintiri din prezent, București,1985, cap. Urmași de Văcăresti(De la Ion Neculce la Nicolae Labiș), Despre limba română,p 52.
^ Opt decenii de la nașterea lui Nichita Stănescu
^ Prefață la NICHITA STĂNESCU OPERA POETICĂ, vol I, București, Editura Humanitas, 1999
^ Eugen Barbu - O istorie polemică și antologică a literaturii române de la origini până-n prezent, Editura Eminescu, București, 1975, pag 73.
Referințe critice
Eugen Simion, Scriitori români de azi, vol. I, București, Editura Cartea Românească, 1974; ediția a doua, revăzută, 1978
Ion Pop, Nichita Stănescu – spațiul și măștile poeziei, București, Editura Albatros, 1980
Alex. Ștefănescu, Introducere în opera lui Nichita Stănescu, București, Editura Minerva, 1986
Daniel Dimitriu, Nichita Stănescu – geneza poemului, Iași, Editura Universității „Al. Ioan Cuza”, 1997
Doina Uricariu, Nichita Stănescu – lirismul paradoxal, București, Editura Du Style, 1998
Corin Braga, Nichita Stănescu – orizontul imaginar, ediția a II-a, revizuită și adăugită, Cluj, Editura Dacia, 2002
Mircea Bârsilă, Introducere în poetica lui Nichita Stănescu, Pitești, Editura Paralela 45, 2006
George Pruteanu, Despre spiritul lui Nichita, în „Convorbiri literare”, nr. 3, 1986
Legături externe
Biografie
Evanghelia după Nichita
A treisprezecea elegie
Elegii stănesciene
Biografie audio-video Nichita Stanescu
La dixième élégie - trad. Linda Maria Baros în Bibliothèque ZOOM
Cu Johnny Raducanu, despre prietenul sau, Nichita Stanescu, Formula AS - anul 2000, numărul 407
Ar fi implinit 72 de ani... - Nichita Stanescu evocat de prozatorul Stefan Agopian, Adriana Bittel, Formula AS - anul 2005, numărul 668
Prozatorul Ștefan Agopian: Milițienii îi cereau șpagă lui Nichita Stănescu, 12 decembrie 2010, Libertatea
Alex Ștefănescu: „Nichita nu era foarte interesat de sex. Și-a înșelat inocent femeile. Era un improvizator genial, în dragoste, ca și în poezie“, 29 martie 2013, Simona Chițan, Adevărul
O dupa-amiaza cu Nichita, Dana Ene, Formula AS - anul 2011, numărul 965
Opera lui Nichita Stănescu
Volume de poezii
Sensul iubirii (1960) • O viziune a sentimentelor (1964) • Dreptul la timp (1965) • 11 elegii (1966) • Obiecte cosmice (Alfa) (1967) • Roșu vertical (1967) • Oul și sfera (1967) • Laus Ptolomaei (1968) • Necuvintele (1969) • Un pământ numit România (1969) • În dulcele stil clasic (1970) • Belgradul în cinci prieteni (1971) • Măreția frigului (1972) • Epica Magna (1978) • Opere imperfecte (1979) • Noduri și semne (1982) • Oase plângând (1982)
Volume antologice
Ordinea cuvintelor (1985) • Nichita Stănescu - Opere (2002)
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Elena Ceauşescu i-a trimis doctorul la uşă
„Nu a făcut analfabeta numai lucruri
reprobabile şi unul din exemple este întâlnirea soţilor Ceauşescu cu
conducerea Uniunii Scriitorilor din România, când tovarăşa l-a întrebat
pe Nichita cum se mai simte cu sănătatea. În perioada respectivă, Nichita
chiar se simţea rău, fiindcă îşi maltratase ficatul nu numai cu vodcă,
dar şi cu multe altele mai ales prin extenuare fizică, însă i-a răspuns
tovarăşei că se simte bine şi i-a mulţumit pentru grija care i-o arată,
la care ea a replicat că ştie că nu se simte bine deloc şi o să dea
dispoziţii să fie tratat. Nichita a luat-o ca pe un gest de politeţe şi
se mira că a avut timp să pună pe cineva să se intereseze de starea
sănătăţii lui“, povestea Mircea Gociman pe site-ul personal.
Nichita a primit în perioada imediat
următoare mai multe invitaţii de la diverşi medici să facă un consult
serios, dar nu le-a dat curs, chiar dacă ultimele două au venit din
partea celebrului profesor Eugeniu Proca, ministrul Sănătăţii din vremea
aceea.
"I se vărsa vodcă pe mormânt"
Cu toate acestea, crizele hepatice ale
poetului s-au înrăutăţit în 1981. Doi ani mai târziu, întors în
Bucureşti după nunta unor prieteni din provincie, a început să simtă
dureri atroce de ficat şi a fost dus la spital, unde s-a stins din viaţă
în noaptea de 12 spre 13 decembrie.
Diagnosticul oficial a fost stop
cardiorespirator. Realitatea a fost alta, după cum îşi aminteşte un alt
prieten, poetul Cezar Ivănescu. „La autopsie, s-a constat că nu mai avea nici măcar o celulă de ficat. Şi-l băuse pe tot“,
a povestit poetul. Maestrul Johnny Răducanu, legat de o prietenie
strânsă cu Nichita, avea un mod neobişnuit de a-l comemora. Meargea la
mormântul poetului şi îi vărsa o sticlă de votcă pe pământ. „Bre, ce faci acolo? Hai, vino înapoi, că mă plictisesc singur aici“ (.click.roÎ)
Anunțuri ZdV Premium
De același autor
