Educație

Profesorii de educație fizică și sport, primii someri ai învățământului românesc?

Mihaela Vlădescu
13 feb 2019 4669 vizualizări

”Abramburica” vrea să facă economie la buget prin scoaterea orele de educație fizică și sport de la clasele primare. Acestea vor fi înlocuite de alte discipline pe care le vor preda învățătorii.

În timp ce Ministerul Sănatatii atrage atentia asupra cresterii alarmante a numarului copiilor obezi, ministrul Educatiei vrea sa elimine orele de educație fizică și sport la vârsta la care copiii au, poate, cea mai mare nevoie de ele. Statisticile Ministerului Sănătății nu sunt deloc îmbucurătoare, populația nu mai face mișcare, alimentația este deficitară, iar boli tot mai grave apar la vârste tot mai fragede. În timp ce occidentalii măresc numărul orelor de educație fizică și sport la școală, construiesc baze sportive și gândesc programe care să educe populația în spiritul mișcării și a sănătății, România renunță și la și așa insuficientele ore de educație fizică din clasele primare.

O propunere de ordin al ministrului Educației, Ecaterina Andronescu, a ajuns marți în inspectoratele școlare din țară. Potrivit acesteia, orele de educație fizica și sport dispar la clasele primare. Practic, Ecaterina Andronescu vrea să modifice materiile pe care le fac elevii la clasa pregătitoare, clasa I și a II-a astfel: să dispară în total 5 ore de educație fizică predate de profesori (toate cele două ore de la clasa pregătitoare, toate cele două ore de la clasa I și o oră de la clasa a II-a). Aceste ore ar urma să se transfere la materiile Joc și mișcare și la Muzică și mișcare, predate de învățători. Motivul pare a fi de ordin financiar, ministrul dorind să facă economii la bugetul statului prin neplata profesorilor de educație fizică și includerea acestor ore în norma învățătorilor, normă considerată a fi, în prezent, prea lejeră.

Sindicatele consideră însă că economia nu ar trebui realizată, cu atât mai mult cu cât Educației nu i s-au alocat 6% din PIB, așa cum s-a promis. „Nu cred că este o măsură care să ducă la economii mari la buget. Ar trebui să se respecte acordarea a 6% din PIB,” este de părere liderul SLI Vrancea, Constantin Ionescu, vicepreședinte al Federației Sindicatelor Libere din Invățământ.

Propunerea de ordin va fi expusă în cadrul Comisiei de Dialog Social ce va avea loc joi la Ministerul Educației Naționale și unde sindicatele vrâncene vor solicita renunțarea la publicarea ordinului în Monitorul Oficial sau cel puțin vor încerca obținerea amânării punerii în practică a acestuia. „Acest plan cadru a aparut fără consultarea partenerilor sociali. Maine va fi o intalnire a reprezentantilor Federatiei Spiru Haret cu doamna ministru pentru că este inadmisil să se ia o asemenea decizie fara consultarea partenerilor sociali, mai ales ca va rezulta deminuarea orelor si afectarea normelor didactice”, ne-a declarat liderul SIP FEN Vrancea, Paulina Roșcan. Miercuri ( astazi ) IȘJ Vrancea va realiza o estimare a normelor didactice care vor fi afectate de punerea în aplicare din toamnă a acestui ordin. La o primă estimare, o treime din normele profesorilor de educației fizică dispar, apărând primii șomeri ai învățământului românesc. Asta după ce sistemul a fost intoxicat de cea mai mare păcăleală a învățământului românesc de până acum: reconversia profesională.

În cazul în care Ecaterina Andronescu nu va renunța la punerea în aplicare a acestui aberant ordin, sindicatele afiliate la Federația Spiru Haret și la FSLI au anunțat că se gândesc să iasă în stradă vineri, 15 februarie 2019. „Nu acceptăm așa ceva! Luăm în calcul pichetarea ministerului vineri dacă punerea în practică a acestui ordin nu se amână”, ne-a mai spus Constantin Ionescu.

Numărul categoriilor nemulțumite din educație se află în creștere, angajaților CJRAE, personalului didactic auxiliar, ale cărui salarii au stagnat de cațiva ani, s-a alăturat personalul didactic, deoarece nu este aplicat regulamentul de sporuri pentru substanțe vătămătoare, și chiar, mai nou, directorii de școli care au fost introduși forțat în concediu de odihnă în vacanța de iarnă, deși aceștia s-au aflat  în activitate. ( M. VLĂDESCU)

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.