Educație

Miercuri are loc examenul de definitivat în învățământ

Mihaela Vlădescu
17 iul 2018 1148 vizualizări

150 de candidați încearcă să obțină primul grad didactic

150 de candidați sunt așteptați miercuri, 18 iulie 2018, la Școala nr 3 din Focșani pentru a susține examenul de definitivat. Cadrele didactice tinere care doresc obținerea primului grad didactic, cel definitiv, vor susține examenul după metodologia de anul trecut. Concret, se menține portofoliul profesional, care va fi notat şi care are o pondere importantă din nota finală. De asemenea, sunt scoase subiectele de psihopedagogie, disciplină care era considerată cea mai dificilă de către candidaţi. Astfel, potrivit metodologiei de organizare şi desfăşurare a examenului naţional de definitivare în învăţământ, făcută publică de către Ministerul Educaţiei (MEN), structura examenului pentru obţinerea primului grad didactic în învăţământ are două etape. Prima etapă este eliminatorie şi constă în susţinerea a două inspecţii de specialitate şi, noutatea introdusă în urmă cu un an, evaluarea portofoliului profesional. Etapa a doua a examenului constă într-o probă scrisă, cu o durată de patru ore, cu subiecte doar din disciplina de specialitate, metodică şi, după caz, didactică. Portofoliul profesional trebuie alcătuit de fiecare candidat și este evaluat de către comisia care efectuează cea de-a doua inspecţie de specialitate, nota fiind în luată în calcul la media finală a examenului de definitivat.

S-a revenit la examenul scris în vară

Anul acesta școlar s-a decis revenirea la susținerea probei teoretice în vară, după experimentul din anul școlar anterior când proba scrisă a avut loc în luna aprilie. Prin urmare, proba scrisă din cadrul examenului național de definitivare în învățământ, în anul școlar 2017-2018, se va desfășura miercuri, 18 iulie 2018, centrul de examen fiind Școala Nr. 3 Focșani. Nota minimă de promovare a examenului rămâne 8. Prima afișare a rezultatelor înregistrate de participanții la proba scrisă va avea loc în 24 iulie. În zilele de 24 și 25 iulie vor putea fi depuse contestații, care vor fi soluționate în intervalul 25 - 27 iulie. Afișarea rezultatelor finale este programată în data de 27 iulie. Listele nominale cu candidații admiși vor fi transmise la Ministerul Educației Naționale în săptămâna 30 iulie - 3 august, MEN urmând să valideze rezultatele examenului prin ordin de ministru.

Examen de patru ore

Accesul în sălile de examen, miercuri, se face până la ora 8,45, iar desfacerea plicurilor cu subiecte va avea loc la ora 10,00. Candidații au la dispoziție patru ore pentru rezolvarea cerințelor. În 2017 s-au înscris la examenul de definitivare în învățământ aproape 140 de cadre didactice, dintre care au promovat 67. 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.