Educație

Marșul absolvenților uniriști a fost avizat

Alexandra TĂTARU
24 mai 2017 1774 vizualizări

Directorul Colegiului Național Unirea a revenit cu cererea către Primăria Focșani privind aprobarea marșului tradițional al uniriștilor din an terminal. Refuzul inițial al primarului Misăilă a fost intens contestat în spațiul public, chiar și de către președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan.

Astfel că s-a organizat o nouă ședință, în data de 24 mai 2017, în care Comisia de avizare a adunărilor publice din cadrul Primăriei Municipiului Focșani și-a dat acordul pentru organizarea marșului liceenilor de an terminal ai Colegiului National “Unirea”.

Primăria Municipiului Focșani a postat un comunicat în acest sens explicând motivele refuzului inițial și câteva sfaturi pentru liceeni și managerii liceelor care ar vrea să organizeze asemenea marșuri. ”La ședința din 24 mai a participat și directorul Colegiului Național Unirea, întâlnirea fiind de altfel organizată ca urmare a revenirii acestuia cu solicitarea de avizare. Și aici trebuie făcută precizarea că la precedenta ședință, din partea liceului nu a fost nimeni prezent, fapt ce a făcut imposibilă aprobarea în lipsa oricăror alte informații legate de organizare. De această dată însă, având datele necesare, membrii comisiei au dezbătut toate aspectele legate de acest eveniment, astfel încât desfășurarea sa să aibă loc în cele mai bune condiții. S-a stabilit ca deplasarea liceenilor să se realizeze doar pietonal și pe prima bandă a carosabilului. Și în mod obligatoriu însoțiți și supravegheați de cadrele didactice. Comisia a mai hotărât că aceleași condiții vor fi aplicate și celorlalte licee, în cazul în care vor solicita aviz conform prevederilor art. 6 și 7 din Legea nr. 60/1991 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice. Astfel, ne-am dorit să evităm ceea ce în trecut am văzut cu toții că se poate întâmpla - parade de mașini de lux sau exagerate exteriorizări pe fondul exuberanței specifice momentului, care nu au făcut decât să arunce în derizoriu o acțiune ce se dorește a fi o celebrare a încheierii unui ciclu școlar și de viață. În acest sens, pe lângă implicarea autorităților, așteptăm și implicarea conducerilor liceelor pe de o parte și a elevilor de cealaltă parte astfel încât evenimentele să nu fie umbrite de unele manifestări care nu fac cinste imaginii școlii în general. Și nu în ultimul rând, le dorim din toată inima succes celor ce se pregătesc în aceste zile de bacalaureat și suntem convinși că felul în care se vor prezenta la acest examen al maturității contează mult mai mult decât o paradă pe străzile municipiului Focșani”, a transmis primarul Cristi Valentin Misăilă. (A.T.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.